miercuri, 13 august 2008

arme stralucesc in soare
un bocanc, doua trasoare
casti incinse pe urechi
ranite cu tinte vechi
dor de prieteni, de parinti
tacere stransa din dinti
praf, nisip, par scurt, sudoare
ei soldati, voi domnisoare

luni, 11 august 2008

definitii

umbra ta

umbra ta glisata peste oras
vine sa umple spatiul gol dintre cuvinte
pot sa ma alunec spre tine
umbra ta ca un mar
sa-mi inverzeasca privirea,
sa ma infloreasca cu tine...
iubirea prinde forma unui anotimp nou
abia descoperit
umbra ta glisata peste oras
vine sa umple spatiul gol dintre bratele mele

definitie

dorul, ca o camasa de tortura stransa bine pe corp
devenind aproape o a doua piele, o a doua natura
dorul, ca un bici iute lipindu-se de umeri, de obraji, de coaste
dorul, ca o aruncare in valuri,
ca o magma usturatoare in care te pierzi
dorul, ca o poarta careia cineva i-a ratacit cheia
dorul, ca singura definitie sub care te cunosc, iubirea mea

sâmbătă, 26 iulie 2008

Marysville - Bruno's Art & Sculpture Garden

Marysville - Bruno's Art & Sculpture Garden
Marysville, Victoria, house to one of the most beautiful sculpture gardens, hidden away in the magical rainforest setting mystery, fantasy, and humour. The gardens are the work of talented artist and sculptor Bruno Torf's, his garden is inspiring and garanteed to delight people of all ages.

51 Falls Road,Marysville, Victoria 3779 Phone: (03) 5963 3513
The Garden is open everyday from 10am to 5pm.
Admission to the Garden is $5.00 per person, (Children under 12 years free).
The Gallery and Garden are open Saturdays and Sundays from 10am to 5pm.
Admission to the Gallery and Garden is $6.00 per person, (Children under 12 years free).

duminică, 20 iulie 2008

si fa si tu un semn

mai ninge-ma cenusa arzatoare, mai pune scrum sub talpa fugii mele, mai lasa-ma sa stau putin desculta, mai da putin de-a dura toate cele
si iesi la poarta cand te striga lumea, si fa si tu un semn cum se mai face, mai lasa-ma-n durerea mea nefasta, iubeste-ma sau... lasa-ma in pace


tango

lemnul scartaie, umed si ros, culoarea ti-aluneca-n vene
vino jos,
coboara in ziua de ieri,
respira in urechea ferestrei amare
ramai...
pasii mei miros a miere
mainile tale a mirare si-a dor


rabdarea ca un peron spongios

undeva, la capatul rabdarii
rabdarea ca un peron spongios
atins de barbaria sfarsitului
venele au explodat
s-au facut verzi si urate
au putrezit undeva
la capatul nervilor
nervii ca niste sine topite
la focul destinului
timpul s-a oprit fara voia lui
s-a facut negru ca un ecran
pe care nu mai scrie nimic


requiem

exista doar iluzia fericirii, clipa se sparge atat de repede, nicodata nu poti sa o prinzi
dar acum avem iarba... iarba din fata ferestrei... reala, groasa, uda, palpabila... poti sa te duci sa o mirosi, sa o smulgi, sa dormi pe ea...
exista doar iluzia rabdarii, gloantele zboara atat de repede si ranesc atat de cumplit...
dar acum avem iarba...iarba din fata ferestrei...reala, blanda,jilava, primitoare...
exista doar iluzia nemuririi, moartea poate sa miroasa uneori a sange, uneori a iarba

joi, 17 iulie 2008

Livraria Lello

Café Magestic - Porto - Portugal

livraria lello

un loc fantastic in portugalia, la porto, o librarie de vis
poti sa faci un tur virtual si iti poti bucura privirea si spiritul
aici
si gasesti un splendid Bookstore Guide auropean aici

miercuri, 9 iulie 2008

Silgard

Silgard, vaccinul recombinant tetravalent impotriva virusului papiloma uman (HPV), primul si singurul produs de acest tip din lume, este disponibil in Romania de anul trecut.Silgard este in prezent disponibil in peste 50 de tari din lume, inclusiv SUA, tarile Uniunii Europene, Canada, Mexic, Brazilia, Australia, Taiwan si Noua Zeelanda.De curand s-a descoperit ca vaccinul menit sa previna cancerul de col uterin ar putea provoca paralizii si chiar moartea, fapt care a declansat un scandal de proportii in Statele Unite ale Americii. Pana acum, in SUA, 18 paciente au murit la scurt timp dupa ce le-a fost administrat vaccinul, majoritatea din cauza unor complicatii cauzate de aparitia unor cheaguri de sange.
sursa ziua.ro, amanunte aici

miercuri, 2 iulie 2008

CENZURAT - ion pribeagu

Prea onorabila Cenzură
Dintr-un exces de zel fatal
Mi-a cenzurat o "aventură "
Fiindcă subiectu-i imoral.

Sunt intrigat peste măsură
Şi trist de procedura-aceasta
Şi vreau alături de Cenzură
S.-o judecaţi şi dumneavoastră.

În actu-ntâi, sub luminiţe
Şi flori,şi-un pat, un pat banal.
Spuneţi-mi domni şi cuconiţe
Dacă un pat e imoral?

Ba pot susţine cu căldură
Că e moral cum sunt şi sfinţii
Fiindcă în paturi se născură
Strămoşii noştri şi părinţii.

Nu vreau să fac o glumă proastă
Nici disertaţie de clovn
Însă, cunoaşteţi dumneavoastră
Pe cineva născut în pom?

În pat întins şi-n pielea goală
C-o plapomă acoperit
E un tânăr, Nicu Mototoală
Ce meditează liniştit.

Dacă-i acoperit înseamnă
Că nu-s motive de scandal
Ş-apoi nici gândul nu te-ndeamnă
Să crezi că-i lucru imoral.

La recrutare-n clipe grele,
La baie sau la doctor Droc
Nu te dezbraci până la piele?
Şi nu e imoral de loc!

Alăturea, de pat, sfioasă
Şi îmbrăcată-n şorţ închis
Stă o femeie, şi-i frumoasă
Ca un heruv din paradis.

Când o femeie şic, gingaşe,
Stă lângă un bărbat ideal
Şi-i spune vorbe drăgălaşe
Găsiţi că este imoral?

Deodată puica-ncântătoare
În glas cu-argint de clopoţei
Exclamă plină de mirare:
-Vai, Nicule, tu eşti ovrei?

Ş-acuma, spuneţi-mi, scumpă doamnă,
Şi domnilor, în general,
Dacă a fi ovrei înseamnă
Un fapt atât de imoral?

joi, 26 iunie 2008

All Nobel Laureates in Literature

2007 - Doris Lessing
2006 - Orhan Pamuk
2005 - Harold Pinter
2004 - Elfriede Jelinek
2003 - J. M. Coetzee
2002 - Imre Kertész
2001 - V. S. Naipaul
2000 - Gao Xingjian
1999 - Günter Grass
1998 - José Saramago
1997 - Dario Fo
1996 - Wislawa Szymborska
1995 - Seamus Heaney
1994 - Kenzaburo Oe
1993 - Toni Morrison
1992 - Derek Walcott
1991 - Nadine Gordimer
1990 - Octavio Paz
1989 - Camilo José Cela
1988 - Naguib Mahfouz
1987 - Joseph Brodsky
1986 - Wole Soyinka
1985 - Claude Simon
1984 - Jaroslav Seifert
1983 - William Golding
1982 - Gabriel García Márquez
1981 - Elias Canetti
1980 - Czeslaw Milosz
1979 - Odysseus Elytis
1978 - Isaac Bashevis Singer
1977 - Vicente Aleixandre
1976 - Saul Bellow
1975 - Eugenio Montale
1974 - Eyvind Johnson, Harry Martinson
1973 - Patrick White
1972 - Heinrich Böll
1971 - Pablo Neruda
1970 - Alexandr Solzhenitsyn
1969 - Samuel Beckett
1968 - Yasunari Kawabata
1967 - Miguel Angel Asturias
1966 - Shmuel Agnon, Nelly Sachs
1965 - Mikhail Sholokhov
1964 - Jean-Paul Sartre
1963 - Giorgos Seferis
1962 - John Steinbeck
1961 - Ivo Andric
1960 - Saint-John Perse
1959 - Salvatore Quasimodo
1958 - Boris Pasternak
1957 - Albert Camus
1956 - Juan Ramón Jiménez
1955 - Halldór Laxness
1954 - Ernest Hemingway
1953 - Winston Churchill
1952 - François Mauriac
1951 - Pär Lagerkvist
1950 - Bertrand Russell
1949 - William Faulkner
1948 - T.S. Eliot
1947 - André Gide
1946 - Hermann Hesse
1945 - Gabriela Mistral
1944 - Johannes V. Jensen
1943 - The prize money was with 1/3 allocated to the Main Fund and with 2/3 to the Special Fund of this prize section
1942 - The prize money was with 1/3 allocated to the Main Fund and with 2/3 to the Special Fund of this prize section
1941 - The prize money was with 1/3 allocated to the Main Fund and with 2/3 to the Special Fund of this prize section
1940 - The prize money was with 1/3 allocated to the Main Fund and with 2/3 to the Special Fund of this prize section
1939 - Frans Eemil Sillanpää
1938 - Pearl Buck
1937 - Roger Martin du Gard
1936 - Eugene O'Neill
1935 - The prize money was with 1/3 allocated to the Main Fund and with 2/3 to the Special Fund of this prize section
1934 - Luigi Pirandello
1933 - Ivan Bunin
1932 - John Galsworthy
1931 - Erik Axel Karlfeldt
1930 - Sinclair Lewis
1929 - Thomas Mann
1928 - Sigrid Undset
1927 - Henri Bergson
1926 - Grazia Deledda
1925 - George Bernard Shaw
1924 - Wladyslaw Reymont
1923 - William Butler Yeats
1922 - Jacinto Benavente
1921 - Anatole France
1920 - Knut Hamsun
1919 - Carl Spitteler
1918 - The prize money was allocated to the Special Fund of this prize section
1917 - Karl Gjellerup, Henrik Pontoppidan
1916 - Verner von Heidenstam
1915 - Romain Rolland
1914 - The prize money was allocated to the Special Fund of this prize section
1913 - Rabindranath Tagore
1912 - Gerhart Hauptmann
1911 - Maurice Maeterlinck
1910 - Paul Heyse
1909 - Selma Lagerlöf
1908 - Rudolf Eucken
1907 - Rudyard Kipling
1906 - Giosuè Carducci
1905 - Henryk Sienkiewicz
1904 - Frédéric Mistral, José Echegaray
1903 - Bjørnstjerne Bjørnson
1902 - Theodor Mommsen
1901 - Sully Prudhomme

RABINDRANATH TAGORE

Fii gata, inima mea
fii gata, inima mea
si-avanta-te-nainte
lasa-i sa intarzie pe cei ce vor
numele tau a fost strigat
in cerul diminetii.
bobocului de noapte-i este dor de roua
dar floarea inflorita striga
dupa libertatea luminii.
sparge-ti invelisul, inima mea
si-avanta-te-nainte !


***

Cititorule, cine esti tu...?

cititorule, cine eşti tu oare
care-mi citeşti poemele acestea
şi după o sută de ani?
nu-ţi pot trimite nicio singură floare
din belşugul acestei primăveri
niciun singur licăr de aur
din norii de-acolo, împurpuraţi de lumini...
deschide-ţi larg uşile şi priveşte afară!
din propria ta grădină în floare
culege-ţi doar miresmate aduceri aminte
de flori pieritoare
cu o sută de ani mai’nainte.
şi-n bucuria inimii tale să simţi
bucuria vie care-ntr-o primăvară
cu zori diafani
a cântat şi vocea ei veselă
şi-a rostogolit-o şi peste o sută de ani.

Jacques Prevert


Pentru Tine, Dragostea Mea

Am fost la targul de pasari
Si-am cumparat pasari
Pentru tine
dragostea mea
Am fost la targul de flori
Si-am cumparat flori
Pentru tine
dragostea mea
Am fost la targul de fiare vechi
Si-am cumparat lanturi
Lanturi grele
Pentru tine
dragostea mea
Apoi m-am dus la targul de sclave
Te-am cautat
Dar nu te-am gasit
dragostea mea.


***

Aceasta dragoste
Aceasta dragoste

atat de violenta

atat de firava

atat de tandra

atat de disperata

aceasta dragoste

frumoasa ca ziua

si urata ca vremea

cand vremea e urata

aceasta dragoste atat de adevarata

atat de frumoasa

atat de fericita

scaldata-n bucurie

si-atat de derizorie

tremurand de spaima ca un copil in bezna

si totusi sigura de ea

ca omul calm in miez de noapte

aceasta dragoste ce sperie pe atatia

si-i face sa vorbeasca

si-i face sa blesteme

aceasta dragoste pazita

pentru ca noi o pazim

aceasta dragoste

haituita, ranita, calcata

-n picioare, ispravita,

negata, uitata

aceasta dragoste-ntreaga

atat de vie inca

si insorita

este dragostea ta

este dragostea mea

a celui care-a fost

acest lucru pururea

altul

si mereu neschimbat

la fel de-adevarata ca o planta

si ca o pasare vibrand

calda si vie ca vara

noi amandoi putem

sa mergem si sa ne intoarcem

putem sa uitam

pe urma s-adormim

sa ne trezim, sa suferim,

sa-mbatranim

sa adormim din nou

sau sa visam la moarte

sa ne trezim suras si ras

sa-ntinerim

dragostea noastra ramane

indaratnica asemenea unui catar

vie ca dorinta

si cruda ca memoria

stupida ca regretul

si tandra precum amintirea

rece ca marmora

frumoasa ca ziua

fragila ca un prunc

surazand ne priveste

si ne vorbeste fara cuvant

si o ascult tremurand

si strig

si strig pentru tine

si strig pentru mine

rugandu-ma de ea

pentru tine pentru mine pentru

toti cei ce se iubesc

si care s-au iubit

da ii spun dragostei

pentru tine pentru mine si pentru toti

ceilalti

pe care nu-i cunosc

ramai acolo

nu te clinti

nu pleca

noi care suntem iubiti

noi te-am uitat

dar tu nu te uita

noi nu te-aveam decat pe tine pe pamant

nu ne lasa sa inghetam

mereu mai departe mereu

oriunde-ai fi

da-ne iar un semn de viata

mult mai tarziu din marginea padurii

din padurea memoriei

tasneste deodata

intinde-ne mana

salveaza-ne.


*****

et ancore...

Premier jour Des draps blancs dans une armoire
Des draps rouges dans un lit
Un enfant dans sa mère
Sa mère dans les douleurs
Le père dans le couloir
Le couloir dans la maison
La maison dans la ville
La ville dans la nuit
La mort dans un cri
Et l'enfant dans la vie.

***

Sables mouvants

Démons et merveilles
Vents et marées
Au loin déjà la mer s'est retirée
Démons et merveilles
Vents et marées
Et toi
Comme une algue doucement carressée par le vent
Dans les sables du lit tu remues en rêvant
Démons et merveilles
Vents et marées
Au loin déjà la mer s'est retirée
Mais dans tes yeux entrouverts
Deux petites vagues sont restées
Démons et merveilles
Vents et marées
Deux petites vagues pour me noyer.

***

Déjeuner du matin Il a mis le café
Dans la tasse
Il a mis le lait
Dans la tasse de café
Il a mis le sucre
Dans le café au lait
Avec la petite cuiller
Il a tourné
Il a bu le café au lait
Et il a reposé la tasse
Sans me parler
Il a allumé
Une cigarette
Il a fait des ronds
Avec la fumée
Il a mis les cendres
Dans le cendrier
Sans me parler
Sans me regarder
Il s'est levé
Il a mis
Son chapeau sur sa tête
Il a mis
Son manteau de pluie
Parce qu'il pleuvait
Et il est parti
Sous la pluie
Sans une parole
Sans me regarder
Et moi j'ai pris
Ma tête dans ma main
Et j'ai pleuré.

luni, 23 iunie 2008

die papadie


pasii lungi prin iarba rara, iarba perpendiculara,
aburiri de papadie, una mie, una tie...
pasii rari prin iarba uda, iarba lunga si zaluda
risipiri de papadie, una tie, una mie...

sâmbătă, 21 iunie 2008

mie mi-a placut poza...




Melcul
acesta este o specie de gasteropode din încrengătura moluştelor.
Caracteristici:
Mediul de viaţă este acvatic şi terestru
Are corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală
Are patru tentacule sensibile, la cap
Are 3 buze
Locomoţia este lentă, prin târâre cu ajutorul piciorului
Nutriţia este fitofagă,hrana de bază fiind frunzele
Sistem digestiv: aparat bucal, faringe, stomac, intestin subţire, hepatopancreas, anus
Sistemul nervos: ganglionar
Sistemul vascular: vase de sânge, inimă bicamerală (un atriu şi un ventricol)
Sistemul respirator: pulmonar (un plămân), inima, vasele de sânge
Înmulţirea: este hemafrodit, depune ouă cu capul în pământ, iar din ouă se dezvoltă melci cu cochilia transparentă.

Împerecherea şi depunerea de ouă
Deşi au atât organe de reproducere masculine cât şi feminine, trebuie să se împerecheze cu melci din aceeaşi specie înainte de depunerea ouălelor.

Unii melci se pot comporta deopotrivă ca masculi într-un sezon şi ca femele în altul. Alţii joacă rolul deopotrivă fiind fertili în mod simultan.

Când melcul este dezvoltat destul, ceea ce poate dura ani de zile, împerecherea are loc primăvara târziu sau la începutul verii.
Uneori are loc şi o a doua împerechere. În climatul tropical împerecherea poate avea loc de mai multe ori pe an. În alte climate melcii se pot împerechea în jurul lunii octombrie şi a doua oară la diferenţă de 2 săptămâni. După împerechere, melcii pot reţine sperma pentru o perioadă de până la 1 an, dar în mod normal depun ouă în câteva săptămâni.

sâmbătă, 7 iunie 2008

intai pe tine

incep sa numar si numerele
nu trec dincolo de doi
nu trec dincolo de mine
si de tine
nu trec

incep sa numar si te numar
intai pe tine si apoi pe mine
unu si cu un(a)
tu si cu mine
noi
doi

doua aripi
doi ochi
doua brate

o imbratisare
un drum
o respiratie
noi doi

impreuna
huntos
insiemme
beiahad

acum...

incep sa numar si te numar
intai pe tine
incep sa adun si te adun
intai pe tine
cu mine

o imbratisare
un drum
o respiratie
o viata de om...

joi, 5 iunie 2008

Nora Iuga, Fetita cu o mie de riduri


Cartea nu poate fi incadrata intr-un gen strict – de altfel ca mai toate cartile pe care autoarea le-a scris in ultimii ani. Nora Iuga a scris un poem-roman – jurnal de calatorie, jurnal intim, scenes de la vie privée cu personaje, cu scene reale, cu scene suprareale, cu o permanenta oscilatie – culmea! – perfect coerenta de data aceasta...

In Fetita cu o mie de riduri exista multa Rusie. Intre copertele ei descoperim alaturate povesti despre Holocaust, despre destine frinte, povesti din Bucuresti, multa actualitate, chiar si politica. Dar in spatele tuturor acestor imagini, aparent descriptive, se afla intotdeauna alte motive. Este un roman, dar si un poem. Are actiune, are o desfasurare, dar Nora Iuga nu se limiteaza la poveste. Intotdeauna se trece dincolo de text, dincolo de personaje si vocile lor, dincolo de prezentul lecturii. Nora Iuga e un drog, dar un drog flexibil. Intrarea in textul ei se face incet, dar fara iesire: intri fara a sti in propria minte si tot ceea ce se deschide de fapt te inghite. Pina la obsesia finala, care e totuna cu obsesia initiala. Poti raspunde acum, cind Nora Iuga iti va trece prin singe catre creier, cum fac dragoste oamenii?


sursa:www.cartearomaneasca.ro/

duminică, 1 iunie 2008

Waltz in A Minor, Op. 34, No. 2 by Frederic Chopin

yanni live at the taj mahal india - love is all

Yanni - Reflections of Passion

my name is lisa

Niram Art


Ultimul numar al revistei “Niram Art”, aparut de curand in Spania, aduce o invitatie in lumea teatrului si a dansului contemporan romanesc, printr-o incursiune aprofundata in lumea cunoscutului artist roman Razvan Mazilu. Astfel, pe parcursul a 8 pagini ilustrate cu diverse instantanee din cele mai importante spectacole ale lui Razvan Mazilu, revista propune un interviu exclusiv cu marele artist, in limba engleza, realizat de Eva Defeses, o scurta istorie a celor mai importante momente din cariera sa si o cronica despre arta sa semnata de Bianca Andreea Marin. Coperta acestui numari, dedicat lui Oscar Wilde, il infatiseaza pe Razvan Mazilu, in spectacolul Dorian Gray, de la teatrul Odeon din Bucuresti.

http://www.epochtimes-romania.com/articles/2008/05/article_18816.html
http://romeoniram.mosaicglobe.com/

joi, 29 mai 2008

Libraria EcoMagazin - Carti de ecologie

EcoMagazin va recomanda 46 dintre cele mai bune carti carti ecologice, naturiste si de cunoasterea mediului de la majoritatea editurilor care publica in Romania prin partenerul nostru Librarie.net, cel mai mare magazin de carte online din Romania, cu peste 20.000 de carti. In librarie sunt adaugate zilnic carti noi, iar cartile care nu mai sunt disponibile pot fi comandate de la anticariat.

swspre cateva carti...
Creierul global
Cartea lui Howard Bloom reprezinta o lucrare stiintifica de o indrazneala fara precedent, din multe puncte de vedere. Ea este prima carte care reuseste sa prezinte convingator si bine documentat teoria originala conform careia nu traim vieti singuratice, izolate, ca fiinte guvernate doar de gene egoiste, ci suntem parti ale unui intreg mai mare. Este prima carte care scoate aceasta idee din zona misticismului si o proiecteaza intr-o realitate lipsita de sentimentalisme si speculatii, dar bazata pe date stiintifice obiective si concrete. De asemenea, ea este una dintre putinele proiecte editoriale care duc la bun sfarsit astfel de viziuni grandioase cu persuasiune, entuziasm si clarviziune

Numerele naturii
De ce multe flori au cinci sau opt petale, dar foarte putine sase sau sapte? De ce fulgii de zapada au o simetrie hexagonala? De ce tigrii au dungi, dar leoparzii pete? Formele si frumusetile lumii naturale i-au inspirat mereu deopotriva pe artisti si pe savanti. Viziunea despre locul nostru in univers reflecta intelegerea la care am ajuns privind formele si structurile din natura. Intelectul uman si cultura au inventat un sistem de rationamente care ne permite sa recunoastem, sa clasificam si sa folosim formele: matematica. Numerele naturii va inzestreaza cu ochii matematicianului. Dupa aceasta calatorie prin matematica veti privi altfel lumea.

Turneul Teatrului Cameri (Israel) în România- RÂS DE ŞOBOLAN, operă de cameră

Spectacolul Teatrului Cameri, RÂS DE ŞOBOLAN, operă de cameră bazată pe cartea de mare succes a scriitoarei Nava Semel, va avea loc duminică 8 iunie, de la ora 11,00, pe Scena Mare a Teatrului Naţional Bucureşti.

Nava s-a nascut din parinti romani si scrie admirabil, mai ales carti pentru copii...

traducerea Orbitorului


Gerhardt Csejka, traducătorul în germană al romanului Orbitor. Aripa stîngă de Mircea Cărtărescu (Humanitas, 1996), a fost distins cu Premiul pentru cea mai bună traducere acordat de Fundaţia pentru Artă din landul federal Renania de Nord-Westfalia (Kunststiftung NRW), în colaborare cu Colegiul European al Traducătorilor din Straelen. Versiunea germană a primului volum al trilogiei Orbitor a fost publicată în septembrie 2007 cu titlul Die Wissenden la editura vieneza Zsolnay şi a fost desemnată în ianuarie 2008 Cartea lunii în topul realizat de Radiodifuziunea Austriaca ORF.

despre ei cu respect

printre cei mari care s-au dus in ultimii doi ani, actori, oameni de arta, de litere...oameni mari, mari de tot...a fost si ea, monica lovinescu...fragmente pretioase pe care le-am salvat si eu aici

sursa:observatorulcultural.ro

Ai mîncat, omul lui Dumnezeu?
(12-21 septembrie 2006)

Fragment din O sută de zile cu Monica Lovinescu de Doina JELA, volum În curs de apariţie la Editura Vremea

Textele de mai jos sînt, cu siguranţă, ultimele convorbiri înregistrate cu Monica Lovinescu.

Penultimele sînt cele realizate de Mariana Bădan, de la Televiziunea Naţională, în noiembrie 2005, pentru medalionul ei Vocea speranţei şi, în martie 2006, de Alexandru Solomon, pentru filmul său Război pe calea undelor. Şi pe unul, şi pe celălalt i-am însoţit acolo şi am fost de faţă la înregistrări.

Deşi nu apare în nici unul dintre cele două filme – fiindcă, din anul 2000, nu mai dădea interviuri şi nu mai scria, ultimul său text scris fiind, cred, cel despre Dinu Pillat, din

nr. 50, din 20 decembrie 2000, al României literare –, Virgil Ierunca se afla acolo, în camera de alături, în tot timpul celor două filmări, care au durat atunci cîteva ore bune. De această dată, Virgil era de o săptămînă la spital, iar perspectivele, mai mult decît probabile, erau că nu se va mai întoarce niciodată. Aşa cum s-a şi întîmplat.

Astfel încît, pentru a o sustrage pe Monica, imobilizată la pat de mai bine de doi ani deja, angoasei şi agitaţiei, i-am propus să facem împreună o carte. Interviul ar fi fost doar un capitol din ea. [...]

Lucrurile se desfăşurau astfel: dimineaţa, după ce se terminau treburile gospodăreşti – de data asta locuiam la ei, în cămăruţa liberă de sub scara podului –, treburi constînd în primirea infirmierelor, a kinetoterapeutului, uneori a doctorului, a femeii care îi pregătea mîncarea, eu plecam la Virgil la spital, de unde mă întorceam cu „veşti“. Cum ele nu erau multe [...], imediat ne aşezam cu casetofonul alături, înregistrînd pentru ipotetica noastră viitoare carte. Din cînd în cînd, întrerupeam, fiindcă suna telefonul şi uitam amîndouă unde rămăseserăm. Din cînd în cînd, obosea şi-mi cerea, enervată, să ne oprim, fiindcă vrea să se odihnească, pentru ca, aproape imediat, să mă cheme să continuăm.

Pentru că strategia de combatere a angoasei prin muncă îi era cea mai familiară, Monica se mobiliza repede la lucru. Mai rău stăteam eu. Erau puţine lucruri pe care mi se părea atunci că nu le ştiu despre ei. [...]

Nu mă gîndeam atunci că voi reasculta aceste casete doar după moartea ei. Nu eram sigură nici dacă vor avea vreodată altă semnificaţie decît rolul lor de atunci: acela de a o împiedica pe Monica să se gîndească la ce se petrecea de fapt.

Acum cred că ele sînt nişte documente preţioase. [...]
12 septembrie 2006

[...]

Să vorbim despre teatru. De ce te-a interesat, cînd ai început să faci teatru, ipostaza de regizor, şi nu cea de actor?

Fiindcă elementul nou în teatru este, în secolul al XX-lea, regizorul.

Unde e elementul ăsta? Unde e noutatea?

Noutatea e că, înainte, în teatru, nu întrebai de regizor, deloc. Secolul al XX-lea este o epocă în care se vorbeşte mai ales de regizor. Nu pentru că actorii ar fi ignoraţi, că bineînţeles că nu sînt ignoraţi şi avem fiecare actorii noştri preferaţi. Dar teatrul de valoare a fost revelat printr-o concepţie regizorală, de unde rolul particular al regizorului. E altceva dacă îţi prezintă piesa acelaşi regizor sau regizori diferiţi. Adică e o concepţie în acelaşi timp ideologică şi mai aproape de operă. Eu spun aproximativ care sînt datele generale ale acestei preferinţe, fără să-ţi spun că actorul nu joacă un rol primordial, fără să pretind acest lucru absurd, fiindcă bineînţeles că el joacă un rol primordial. Dar rolul nostru, care ne pricepem oarecum la teatru, este de a ţine cont prioritar de acest nou personaj care pătrunde în comentarii de-abia în secolul al XX-lea şi care este regizorul şi concepţia lui regizorală.

De ce abia acum, dacă teatrul există de atîta amar de vreme, de 2.500 de ani, cel puţin?

Totul a fost axat înainte pe teatrul transmisibil, că specialişti au existat, dar teatrul care ajunge la marele public a fost întotdeauna axat pe rolul actorului.

Şi cum de s-a schimbat acum acest rol? Există o explicaţie pentru schimbare sau constatăm doar că ea s-a petrecut? Cum de a trecut accentul pe regizor?

E normal, pentru că regizorul are concepţia generală a spectacolului, şi nu numai concepţia rolului personal, pe care o are oricare actor mai mult sau mai puţin mare.

Cum se juca Shakespeare înainte, fără ca regizorul să fie important? Că se joacă din secolul al XVII-lea, nu?

Se juca nu ştiu cum, dar se juca Shakespeare, nu cutare actor. Şi nu era concepţia regizorală. Regizorul este un al doilea autor al textului pe care-l prezintă, pentru că-l poate prezenta în forme foarte diferite şi originale, într-un fel în care concepţia lui influenţează asupra scrisului. Concepţia, adică felul în care prezintă o operă. Şi de ce l-a descoperit secolul al XX-lea n-aş putea să-ţi spun sau ar fi o altă convorbire care ar ţine foarte mult şi de care nu sînt în stare în momentul de faţă. Cred că ţi-am răspuns.

Da, bine, da’ tot nu-mi imaginez cum se juca şi care era diferenţa dintre Othello de acum o sută de ani şi un Othello de azi.

Pe lîngă autor, vorbeşte şi regizorul. O apariţie nouă, nouă relativ, bineînţeles, o apariţie a secolului XX, acum XXI, dar XX mai ales, care spune propria poveste. O piesă de teatru regizată este aproape tot atît de importantă prin viziunea pe care o dai despre ea, cît şi prin textul ei.

Mie mi-ar fi mai simpatică o piesă fără viziune, pentru că mi se pare că oamenii care joacă îşi estompează personalitatea ca s-o pună în valoare pe cea a autorului.

Nu joacă nimeni aşa. îţi spun din vaga mea experienţă în teatru că nu joacă nici un actor aşa. Se pune în valoare pe el. De altfel, nu ai decît să asculţi sau să reflectezi asupra textelor pe care le-au scris despre rolurile pe care le-au jucat. Fiecare se regăseşte pe sine într-un text sau admiră un text după cum e un rol dătător de posibilităţi sau nu.

Ce actori admirai foarte tare în copilărie şi, mai tîrziu, în adolescenţă? Aşa, ca să ai fantasme cu ei.

Nu aveam fantasme cu nimeni. Am trăit în secolul în care s-a întîmplat această apariţie în istoria artelor, aceea a regizorului. N-am vrut niciodată să fiu actriţă de teatru sau de cinema, am vrut totdeauna să fiu regizor, de teatru sau de cinema. Şi asta n-am fost, pentru că m-a pasionat încetul cu încetul alt lucru, anume ceea ce se petrecea în România şi în ţările cu regim comunist, lucruri care au avut prioritate asupra gusturilor mele iniţiale, care erau teatrul.

Cam cu cine ai fi semănat ca regizor? Care era, după ce ai început să faci teatru, cel mai aproape de ceea ce ai fi dorit să faci ?

Cred că, îmbinînd cele două, polonezul, nu-mi vine numele acum, dar polonezul cel mai cunoscut, cel care a făcut şi puţină politică în montările lui, spune-l pe-al doilea după Grotowski.

E cineva care a trăit în Polonia?

Care a trăit în Polonia, care a făcut cîteva mari montări.

De film sau de teatru?

De film.

Wajda. Zanussi.

Dacă aş fi voit să fac teatru, ar fi fost ca cel al lui Wajda. Şi, mai ales, al tinerei actriţe care trece de la comunism la anticomunism.

Krystyna Janda?

Da. Krystyna Janda.

Păi ea e una dintre actriţele mele preferate.

Păi şi ale mele…

Altcineva? Cine s-ar fi apropiat cel mai mult de propria concepţie?

Nu ştiu, că şi Wajda mi-a venit cu greu în memorie.

Dacă îmi mai zici ceva despre el, poate-l ghicesc.

Unele montări care aduc noutăţi. Noutate de concepţie în Shakespeare. Nu ştiu numele regizorului. Dar poate fi găsit.

Gordon Craig?

Nu, Gordon Craig pune accentul pe decoruri, decorurile se schimbau la el. Era puţin ca şi cum le-ai fi îmbrăcat în secolul al XX-lea pe toate personajele, în modern. Craig se limitează la asta. El e foarte important din punct de vedere conceptual, dar nu prin ceea ce a realizat. De altminteri, a realizat foarte puţin. Un Shakespeare şi două piese de ne-Shakespeare. Dar alea au fost revoluţionare.

Şi ce-ţi place cel mai mult la Wajda, ca să spui că-ţi corespunde? Şi altfel decît prin decor, cum vezi revoluţionarea teatrului?

Revoluţionarea nu, ci introducerea unui nou personaj, ceea ce mi se pare, în istoria artelor, destul de rar şi foarte important. Prin propria biografie pe care şi-o desenează fiecare. E o biografie trecută prin filtrul teatrului.

Nu ai avut niciodată slăbiciuni irepresibile pentru un actor sau pentru o actriţă? Deşi mi-ai spus-o pe Krystyna Janda. Şi dintre franţuzoaice, mai ai o preferinţă, pe Fanny Ardant. Dar marile frumuseţi, cele de la jumătatea secolului, eu ştiu? Greta Garbo, care nici măcar nu-i frumoasă, adusă de spate, căloasă…

N-are importanţă, e o actriţă admirabilă. Are o anumită distanţă faţă de rolul pe care-l interpretează, e deja un semn de valoare.

Aha, deci nu-ţi plac cei care se identifică cu rolul.

îmi plac la prima vizionare, fără să-i reţin. Bette Davis era bună actriţă şi continuă să fie. E singura care are roluri şi la bătrîneţe, în care străluceşte tot aşa de mult ca la tinereţe. E singura care a făcut continuitate.

Da, care n-a mizat numai pe frumuseţe, că de altfel nici n-o avea…

Exact.

Dar erau astea, Ava Gardner, Ingrid Bergman, generaţia lor…

Pentru Ava Gardner n-am făcut niciodată o pasiune. Acolo mai juca şi deosebirea de Occident. Occidentul şi tot ce venea de-aici părea fantastic. Cînd eram în România, nu făceam pasiuni pentru vedete, nu făceam deloc, în afară de una, Margaret Sullavan, care avea o privire fascinantă şi căreia i-am scris o scrisoare şi i-am trimis o poză în port naţional.

Ei, asta-i! Cîţi ani aveai?

Treişpe. O văzusem în filmul Trei camarazi. Şi avea o privire fascinantă. O privire care deschidea asupra rolului. Aici nici nu ştiu cine-i regizorul*#.

Şi mai ţii minte ceva din subiectul filmului acela?

Erau trei camarazi, după romanul Les Trois camarades, care avea un succes nebun în Occident. Erau trei bărbaţi îndrăgostiţi de aceeaşi femeie şi nu ştiu ce se mai întîmplă, evident.

Mai ştii ce-i scriai în scrisoare?

Nu.

Dar de unde ai avut adresa ei?

Nu ştiu, am găsit-o. Trăia în Statele Unite. A fost singura şi ultima îndrăgostire de felul ăsta. Şi gata. N-am mai recidivat. Bine, a venit şi vîrsta maturităţii, ca să nu mai fac acte caraghioase. Nu ştiu dacă înţelegi ce vreau să zic. Am avut o maturizare destul de rapidă, dat fiind mediul în care trăiam. Eu băteam cu mingea în peretele cenaclului. în peretele care despărţea camera mea de cea în care se ţinea şedinţa.

Asta te-a ferit de admiraţii excesive…

Necugetate, da… probabil. Dar nu de asta îţi spuneam. îţi descriam o scenă caraghioasă.

Trebuie să fi fost foarte mică.

Da, dar nu la fel de mică a fost reacţia mea, cînd a venit tata să mă bată. Nu ridicase niciodată mîna asupra mea, dar m-am ascuns sub pat, de unde i-am spus, din poziţia asta, la adăpost: „Să nu dai în mine că sînt os boieresc“.

De unde ai scos chestia asta?

De la faptul că venise unu la ţară să mă bată şi-i spusese un altul „nu te lega de ea că e os boieresc“. Şi eu reţinusem treaba cu osu’ boieresc şi atunci mogîldeaţa de mine, ascunsă sub pat, a zis-o.

Os boieresc, da’ băgată sub pat.

Da, exact, os boieresc, da’ băgată sub pat. A rîs Lovinescu de s-a prăpădit şi a povestit, nu mai ştiu, în orice caz, a ştiut toată lumea că sînt os boieresc şi că nu trebuie să fiu atinsă cu nimic.

Da, copiii imită aşa…

Reproduc, în orice caz, ce se spune despre ei.

Apropo de fanatisme de-astea, nu ai făcut nici o altă pasiune de adolescenţă, să copiezi pagini din cărţi, poeme…

Poeme am copiat, le-am scris eu singură, am scris şi poeme, proaste de tot.

De unde ştii că erau proaste?

De la gustul meu de după… Erau în stilul lui Blaga, dar un Blaga foarte deformat, natural. Dar dacă era vorba de stil, se apropiau mai mult de Blaga, totuşi.

Păi e onorabil, totuşi…

Foarte onorabil… Pe înţelesul meu şi al tuturor, dar cu o doză de poezie care era, în fapt, inimitabilă şi pe care încercam inconştient să o imit.

Monica, cînd ai încetat cu desăvîrşire, sau n-ai încetat niciodată cu desăvîrşire, să scrii proză?

N-am încetat. Primele proze le-am publicat pe la 16-17 ani, în ziarele epocii.

Dar cînd ai încetat? Fiindcă, atunci cînd veniseşi în Occident, ai mai scris Aici se moare, povestirea din înşir-te mărgărite, despre trecerea podului din Austria, către lumea liberă… deci ai scris proză o vreme…

Probabil c-am scris, dar n-am dat la publicat.

Unde scriai şi cum scriai? Unde lucrai pe vremea aia? Aveai timp să scrii şi proză? Te ocupai de teatru? Erai agent literar, umblai cu manuscrise româneşti pe la unii, pe la alţii, te solicitau pentru revistele de exil să dai bani, scrie Virgil în Jurnalul lui că îţi cereau bani să scoată revistele şi nu voiai să dai…

Nu voiam să dau bani pentru că erau toate de o calitate…

Revista pe care-o făcea Virgil?!

Nu, la revista pe care-o făcea Virgil am dat…

Virgil zice că nu. Poate ai dat după ce v-aţi căsătorit, că nu mai aveai încotro..., dar înainte a notat în Jurnal că n-ai dat: „Fiica lui Lovinescu nu vrea să dea bani pentru revistă“.

Eram certaţi atunci. Venea, urca cele şapte etaje pe jos, că stăteam într-o cameră de bonă, şi ne-am certat pe nu ştiu ce atunci. în plus, era împotriva fetei lui Lovinescu, fiindcă face critică literară.

Deci în perioada aceea, la o vreme după ce-ai venit la Paris, ai continuat să scrii totuşi proză. îţi mai aduci aminte cînd s-a terminat sau nu s-a terminat brusc?

Ba s-a terminat destul de brusc. Pentru că Virgil mi-a spus că nu face doi bani.

Eraţi deja căsătoriţi cînd ţi-a spus că nu face doi bani?

Nu, era înainte de căsătorie.

Cum ţi-a spus că nu face doi bani? A citit el şi a spus asta?

Da, i-am dat-o pentru revistă. Mi-a spus că nu e demnă de mine. Nu mi-a spus că nu face doi bani, bineînţeles. Dar ăsta era verdictul.

Şi din cauza acelui verdict n-ai mai scris?

în parte. Fiindcă ţineam foarte mult la opinia lui critică. Şi, în parte, ajunsesem cam la aceleaşi dubii foarte profunde asupra originalităţii a ceea ce făceam. Pentru a mă scuti de a mai continua.

Monica, cu regret te-ai despărţit de chestia asta, ai avut impresia că rămîi fără un mijloc de expresie?

Nu, fără nici un regret. Prozele mele erau reflecţii asupra prozelor celorlalţi.

Totuşi, era acolo o obişnuinţă, o idee despre sine, trebuia să te laşi fără această conştiinţă a propriei meniri de scriitor…

Da’ uite că nu eram prea sigură de menirea mea de scriitor. Dar ce face o fiinţă înconjurată de oameni care scriu? Scriam din mimetism, în parte, şi din ruşine că eu nu scriu. Cred, reconstitui, nu-mi amintesc exact cum s-a întîmplat.

Ce altă vocaţie ai simţit, ca să o înlocuieşti pe asta, că dacă nu scriai… trebuia să simţi altceva. Cînd ai renunţat să mai scrii, în favoarea a ce ai renunţat?

Am renunţat în favoarea românismului. Nu mai aveam nici o problemă, eram prea ocupată. Nu mai aveam nevoie să mai scriu.

Dar să fii pasionată de literatură n-ai încetat. Apropo de literatură, am impresia că nu i-ai suferit niciodată cine ştie ce pe ruşi. Ceea ce e destul de rar. Că, dacă-i vorba să facă omu’ o pasiune pentru nişte artişti, ar fi tentat să facă pentru ruşi. Nu eşti moartă după „sufletul slav“, ca cei mai mulţi francezi…

Nu sînt moartă, şi Virgil era mort atunci. Era una din temele noastre de discuţii. Cînd îţi spun că ne certam, evident că nu ne certam decît pe poveşti de genul acesta. El adora tot ce era rusesc şi eu eram incapabilă să fac diferenţa între ruşi şi Uniunea Sovietică. Era greu. Nu imposibil, dar era greu.

Şi totuşi, un Dostoievski, un Tolstoi?

Nu erau ruşi pentru mine, erau mari scriitori. Nu am avut niciodată dispreţ faţă de creaţia rusă.

Nu dispreţ, dar nici o empatie specială…

Nu.

Eşti o persoană extraordinar de raţională pentru că eşti educată franţuzeşte?

Probabil că joacă şi povestea asta un rol. Franţuzeşte am învăţat cum am învăţat româneşte…

Mie mi se pare că iraţionalul este mai productiv artistic decît raţionalul.

Nu ştiu, n-aş fi aşa de definitivă. Evident că iraţionalul, care-i instinctiv, are alt rol decît raţionalul. Dar cred că se îmbină foarte bine. în orice caz, nu de despărţirea dintre raţional şi iraţional am suferit vreodată. Poate pentru că am fost prea raţională sau pentru că am simţit deosebirea aşa de mare. Aşa că la asta nu-ţi pot răspunde. Dacă n-a fost, nu s-a povestit.

Am mai fost surprinsă de lipsa de empatie faţă de filmele lui Kusturica.

Care n-aveau de ce să ne mire aici, decît că de ce nu le-au făcut românii înainte.

Eii, ne-ar fi plăcut nouă! Sîntem noi o naţie atît de forţoasă, ca sîrbii, cu melting pot-ul ăla acolo?

Nu, da-l avem pe Pintilie, care poate să facă…

Poate să facă ce face Kusturica?

Evident că poate să facă. A renunţat la studierea cazului românesc. Studierea prin imagine, bineînţeles… A făcut foarte mult Pintilie. Cel care cunoştea deja fenomenul. Kusturica a fost mai clar, că numea lucrurile. A fost mai clar în măsura în care puteai să fii mai clar în Iugoslavia decît la noi, fără risc. Kusturica n-a avut nici un risc. Şi Kusturica a frapat mai mult acolo decît aici. Pintilie a fost mai important aici decît Kusturica.

A părut mai raţional, Kusturica avea un umor turbat…

Prea mult. Dar nu asta e discuţia: Kusturica deasupra lui Pintilie sau invers. Doar că n-am avut cu Kusturica nici o revelaţie. Am avut revelaţia a ceea ce se poate spune despre Iugoslavia.

Şi el şi-a făcut filmele astea, Underground, şi celelalte tot după căderea comunismului.

Nu, a făcut unul, cel mai bun, înainte, Papa est parti en voyage d’affaires.

Şi mie mi-a plăcut foarte mult, dar în Underground, tot comunismul era prins acolo… deşi, cum ai zis, balcanic, ce-i drept. Nu-ţi place balcanismul. Lui Conu’ Alecu îi plăcea.

Ştiu, dar Conu’ Alecu adora să fie original. Lui îi plăcea şi bătrîneţea. Or, bătrîneţea, chiar cînd nu e lamentabilă ca a mea, n-are nimic plăcut în ea.

Oare nu există chiar nimic plăcut în bătrîneţe?

Nu, nu văd ce. Cînd se diminuează mijloacele de expresie, nu ştiu ce ar putea-o justifica. Evident că, dacă aş avea o bătrîneţe mai clasică şi, în acelaşi timp, mai originală şi m-aş putea mişca, aş fi acuma la spital după Virgil. Mi-ar plăcea mai mult decît să stau întinsă de doi ani de zile şi să nu pot trece pînă în camera de alături.

Dar nu numai Alecu Paleologu face elogiul bătrîneţii, sînt şi alţii care elogiază bătrîneţea pentru nişte beneficii pe care la tinereţe nu le ai.

La tinereţe am avut tot. Bătrîneţea nu mi-a adus nimic. Nici înţelepciunea despre care se vorbeşte, nici o privire retrospectivă care să dezmintă ce-am simţit în tinereţe, nimic. Nu spun că nu sînt bătrîneţi excepţionale. A venit să ne vadă, fiind la Paris, a putut să se mişte pînă la Paris, Mihai Şora.

Are noroc, Şora…

Da, dar îl merită, că a avut un optimism neostentativ, o viaţă întreagă. îmi place. De altminteri, e unul din singurii care au trăit destul de bătrîni, camarazi de tinereţe, care-mi plăceau, că ceilalţi muriseră.



(pauză, în care reportofonul a înregistrat un intermezzo)



Dacă ai obosit, nu mai întreb nimic. Vrei să deschidem corepondenţa şi să citim acum? E o carte aici, cu dedicaţie, vrei să citesc dedicaţia? „Doamnei Monica Lovinescu, dlui Virgil Ierunca, cuvintele nu vor putea nicicînd exprima recunoştinţa ce v-o datorăm pentru nesomnul de decenii, binecuvîntată obsesie pentru ţară, pentru fortificarea conştiinţei româneşti, admiraţia şi omagiul înfiorat al lui… Foarte frumos. Valentin Chifor.“

Omul acesta ar merita măcar un telefon.

Nu şi-a scris telefonul, s-a gîndit poate că asta ar semăna cu o invitaţie la a-i telefona. Lasă că o să caut pe plic şi îi copiez adresa şi-i scrii trei vorbe.

N-o să-i scriu trei vorbe. O să-i scrii dumneata şi-i vei spune că am fost emoţionată de trimiterea cărţii lui. (Ai un defect. Nu suporţi vocea umană. Mereu îmi dai muzica încet.)

Crezi că îţi face bine să asculţi muzică tare, care-ţi agită spiritul şi te înnebuneşte?

Un singur lucru îmi agită spiritul de fiecare dată. Situaţia asta în care ne aflăm acum.

Ştiu, Monica, dar ce vrei să spui, că eşti un om calm şi liniştit?

Nu am fost niciodată calmă şi liniştită. N-am arătat cît sînt de agitată. Se vede de la şapte poşte, pentru cine are ochi de văzut. (Pauză, cît eu cobor să caut plic, găsesc un pix şi scriu adresa.)

[...] Am textul, dacă nu mai durează mult, scrisul ăla, al adresei… „Dragă domnule Chifor, ML e bolnavă şi nu vă poate scrie, întinsă cum e în pat, aceste rînduri de mulţumire. Pentru atît de generoasa scrisoare şi carte. De aceea vă mulţumesc eu, în numele ei, şi vă scriu, sub dictarea ei, aceste rînduri. Cu cele mai bune gînduri, Doina Jela, Paris, 12 septembrie 2006“.

Şi pui această fişă în plic şi scrii adresa pe plic.

(pauză şi reluarea interviului)



16 septembrie 2006.



Propun să vorbim acum despre Franţa. Cît trebuie să stai într-un loc, cum trebuie să fie locul ăla şi cum trebuie să fie omul, pentru ca, la un moment dat, ţara de exil să-i devină patrie?

Este o întrebare pe care nu mi-am pus-o. Probabil pentru că am fost crescută indiferent în franceză şi în română. Asta a jucat probabil încă din copilărie şi atunci se joacă cele mai multe lucruri. Atunci sînt făcute alegerile inconştiente. Deci n-am avut de ales.

Cît s-a schimbat Franţa de cînd ai venit?

S-a schimbat enorm pentru că a încetat să fie capitala intelectuală cu mari nume, cum ar fi Camus, Sartre sau Malraux etc., şi a devenit una de nume care atunci n-ar fi trecut pragul profesionalismului, care n-ar fi fost ştiute decît de cei care se ocupau de literatură. Nu mai e nimeni în clipa de faţă, sau aproape nimeni, care să exemplifice alura Franţei intelectuale dintre cele două războaie. Nu mai e nevoie să spun că despre ea vorbesc. Deci te găseşti într-o atmosferă care nu mai respiră intelectualitate, francezii nu au mai rămas colosali decît în discuţie. în discuţia de idei sînt şi acum colosali. Nu ştiu cine spunea că Germania face o dată pe secol o descoperire, pe care, pe urmă, Franţa o discută interminabil. Nu ştiu, dar e foarte adevărat. Discuţiile în limba germană, din Germania, şi cele din Franţa nu se pot compara. Nici cu cele din Statele Unite. Cu toate că acolo, în Statele Unite, aportul străin fiind constant, e imperceptibilă influenţa pe care ar avea-o o cultură sau alta asupra locului.

De ce nu se pot compara discuţiile? Sub ce raport?

Al ideilor şi al vivacităţii. Nu se pot compara. Cele franceze rămîn incomparabile.

De unde crezi că vine chestia asta? Şi eu sînt uimită că pînă şi măcelarul, şi omul care vinde legume, şi instalatorul sînt informaţi, sînt spirituali, prompţi, de unde vine chestia asta?

Dintr-o poveste probabil naturală şi de exerciţiu constant. Pentru că un tip deştept în Franţa face mai mult decît un tip bogat în Statele Unite.

în ce sens? în sensul că e preţuit spiritul?

Spiritul în sensul de mot d’esprit. Nu ca spirit neapărat. Din punct de vedere spiritual, poate că germanii sînt mai profunzi decît francezii. Dar francezii ştiu să discute cu o rapiditate şi cu o pregnanţă pe care un alt neam nu le atinge. Un stil care, din cînd în cînd, este şi românesc. Am luat asta de la francezi. Da, discuţiile bucureştene, pe vremea mea, erau de tip franţuzesc. Adică alerte, fără pretenţii ştiinţifice, nici filozofice, dar incluzînd ştiinţa şi filozofia în povestea asta. Nu e vorba numai de brutar sau de măcelar, ci de intelectuali care discută între ei; Franţa a rămas de neînlocuit din punctul ăsta de vedere. Numai că sînt de mîna a doua, toţi. Dacă te gîndeşti la marile nume cu care am venit în Franţa, trăiau pe vremea aceea toţi cei mari. în plus, Franţa a devenit o Franţă televizată.

Ca peste tot.

Nu în halul în care s-a întîmplat aici. Aici, emisiunile culturale care erau foarte bune, acelea ale lui Pivot, Apostrophes, Bouillon de culture, s-au transformat în agitaţii televizate. Adică marile nume care sînt invitate pe la mese rotunde sînt mari nume cunoscute prin televiziuni. Deci, cultura televizată este aici un nonsens şi o primejdie foarte mare. Pe de altă parte, nu poti lupta prin negaţie, nu poţi să nu iei în calcul fenomenul.

Nu sesisez unde este primejdia, dacă o cultură se răspîndeşte prin mijloacele televiziunii într-o masă de oameni mai mare.

Scăderea nivelului e primejdia. întotdeauna, pentru ca să fie înţeles de trei persoane, cel ce vorbeşte face un efort mai mare şi scade ceva din valoarea a ceea ce spune, decît dacă vorbeşte cu una singură. Totdeauna scade ceva.

[...]

Nu cumva aşa zicem toţi cînd ajungem la o anumită vîrstă, ca să zic aşa? Nu cumva ni se pare că prezentul, faţă de „pe vremea mea“…

Probabil că este şi ceva de felul ăsta. E evident. Dar încă o dată, dacă-ţi iau marile nume care există în Franţa acuma din punct de vedere intelectual, nu ştiu ce-mi vei găsi. Bernard-Henri Lévy. Dar el a devenit un nume prin curentul „noilor filozofi“, deci impunînd o altă faţă a discuţiei şi punînd în chestiune prezenţa, preponderenţa ideologiei comuniste în climatul de idei francez.

Nu e singurul. Lévinas.

Lévinas e filozof pur.

Şi e de anvergura celor pe care i-ai găsit în Franţa.

Da, de anvergura celor pe care i-am găsit în Franţa. Pe ei îi cunoşteam din România, unde se trăia la ora franceză. Erau mari nume şi erau ştiute şi de marele public. Vorbeam de Malraux. Şi Malraux ocupa un bun spaţiu. Nu neapărat bun, un vast spaţiu.

––––––––––––

* Film de Borzage, cu Robert Taylor, din 1938.

luni, 19 mai 2008

conferinta: Superlongevitatea speciei umane


Cercul Cultural Agnon anunta pentru data de marti 27 mai orele 17.30, conferinta dr. Avraham Cretzu cu tema:
Superlongevitatea speciei umane in viitorul apropiat.
Cu siguranta la cei peste 90 de ani ai sai, dr. cretzu stie ce vorbeste...
Sala Amigur - Kiryat Motzkin str. vered 17
sunteti asteptati in nr cat mai mare... ne va onora si dl. primar

la metrou....

joi, 15 mai 2008

Festivalul International Shakespeare 2008

Program


Luni, 28 aprilie

Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti, Sala Mare
ora 18:00 - Deschiderea oficială a Festivalului Internaţional Shakespeare 2008 la Bucureşti
ora 18:30 - Troilus şi Cresida
regia: Declan Donnellan
compania "Cheek by Jowl", Londra (Marea Britanie)
durata: 3h30' (cu pauză)


Marţi, 29 aprilie

Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti, Sala Mare
ora 18:30 - Troilus şi Cresida
regia: Declan Donnellan
compania "Cheek by Jowl", Londra (Marea Britanie)
durata: 3h30' (cu pauză)


Miercuri, 30 aprilie

UNATC
Sala "Ileana Berlogea"
ora 18:00 - Decernarea titlului de doctor honoris causa al UNATC regizorului Robert Wilson


Sâmbătă, 3 mai

Piaţa "George Enescu"
ora 21:00 - Macbeth
regia: Pawel Szkotak
Teatrul ,,Biuro Podrózy", Poznan (Polonia)
- spectacol în aer liber, invitat special al Primăriei Municipiului Bucureşti şi al Centrului de Proiecte Culturale ArCuB
durata: 1h


Duminică, 4 mai

Piaţa "George Enescu"
ora 21:00 - Macbeth
regia: Pawel Szkotak
Teatrul ,,Biuro Podrózy", Poznan (Polonia)
- spectacol în aer liber, invitat special al Primăriei Municipiului Bucureşti şi al Centrului de Proiecte Culturale ARCUB
durata: 1h


Luni, 5 mai

Teatrul Odeon
ora 18:00 - Marele Inchizitor
regia: Peter Brook
Teatrul ,,Bouffes du Nord", Paris (Franţa)
spectacol invitat în afara Programului Shakespearean
durata: 55'


Marţi, 6 mai

Teatrul "L.S. Bulandra", Sala Izvor
ora 18:30 - Trilogia shakespeareană - Macbeth
regia: Eimuntas Nekrošius
Teatrul "Meno Fortas", Vilnius (Lituania)
durata: 4h (cu două pauze)

Teatrul Odeon
ora 18:30 - Marele Inchizitor
regia: Peter Brook
Teatrul ,,Bouffes du Nord", Paris (Franţa)
spectacol invitat în afara Programului Shakespearean
durata: 55'

Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti, Sala Mare
ora18:30 - Eduard al III-lea
regia: Alexandru Tocilescu
Teatrul Naţional "I.L Caragiale" Bucureşti
durata: 3h30' (cu pauză)


Miercuri, 7 mai

Librăria "Mihail Sadoveanu", Bucureşti
ora 11:00 - Lansarea volumelor:
Shakespeare pentru toate timpurile de Stanley Wells, Editura Lider
Este adevărat ce se spune despre Shakespeare?, Editura Scrisul Românesc
Introducere în shakespeareologie de Dan Amedeo Lăzărescu, Editura Aius

Lansarea casetei: Comediile lui Shakespeare, ediţia bilingvă engleză-română în format liliput
Traducerea: Dan Amedeo Lăzărescu
Editura Fortuna
Participă: Stanley Wells, Adriana Munteanu, Casandra Enescu, Florea Firan, Nicolae Marinescu, Emil Catrinoiu
Prezintă: Marina Constantinescu

Teatrul Metropolis
ora 11:00 - Atelier de regie - teatru
coordonator: David Esrig
Organizat în cadrul grant-ului de cercetare teatrală, coordonat de Prof. Univ. Dr. Ludmila Patlanjoglu
Participă studenţi şi absolvenţi ai facultăţilor de regie-teatru
Piese de studiu: Cum vă place, Troilus şi Cresida, Hamlet, Furtuna

Teatrul Odeon
ora 18:30 - Marele Inchizitor
regia: Peter Brook
Teatrul ,,Bouffes du Nord", Paris (Franţa)
spectacol invitat în afara programului shakespearean
durata: 55'


Joi, 8 mai

UNATC
ora 9:00 - Atelier de regie - teatru
Coordonator: David Esrig

Teatrul "L.S. Bulandra", Sala Izvor
ora 18:30 Trilogia shakespeareană - Hamlet
regia: Eimuntas Nekrošius
Teatrul "Meno Fortas", Vilnius (Lituania)
durata: 4h (cu două pauze)


Vineri, 9 mai
UNATC
ora 9:00 - Atelier de regie - teatru
coordonator: David Esrig

Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti, Sala Mare
ora 18:30 - Regele Lear
regia: Lev Dodin
Teatrul Malîi, Sankt Petersburg (Rusia)
durata: 3h (cu pauză)


Sâmbătă, 10 mai

UNATC
ora 9:00 - Atelier de regie - teatru
coordonator: David Esrig
conferenţiază: Beatrice Picon-Vallin

Teatrul "L.S. Bulandra", Sala Izvor
ora 18:30 - Trilogia shakespeareană - Othello
regia: Eimuntas Nekrošius
Teatrul "Meno Fortas", Vilnius (Lituania)
durata: 4h30' (cu două pauze)

Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti, Sala Mare
ora 18:30 - Regele Lear
regia: Lev Dodin
Teatrul Malîi, Sankt Petersburg (Rusia)
durata: 3h (cu pauză)


Duminică, 11 mai

UNATC
ora 9:00 - Atelier de regie - teatru
coordonator: David Esrig

Foaierul Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti
ora 17:00 - Lansarea volumelor:
Călătorie fără sfârşit - reflecţii şi memorii de Lev Dodin
Lev Dodin de Maria Shevtsova, Editura ,,Fundaţia Culturală Camil Petrescu-Teatrul Azi"
Participă: Lev Dodin, Maria Shevtsova, Florica Ichim.

Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti, Sala Mare
ora 18:30 - Regele Lear
regia: Lev Dodin
Teatrul Malîi, Sankt Petersburg (Rusia)
durata: 3h (cu pauză)

UNATC
ora 20:00 - Lumea întreagă e o scenă
regia: Rodica Mandache
spectacol susţinut de studenţii anului III, clasa Prof. Univ. Dr. Eusebiu Ştefănescu, Prof. Asoc. Rodica Mandache - Universitatea Hyperion
Atelier teatral de arta actorului - spectacole Shakespeare
durata: 1h20'


Luni, 12 mai

UNATC
ora 9:00 - Atelier de regie - teatru
coordonator: David Esrig

Teatrul Metropolis
ora 18:30 - Nobile William
recitalul actorului Michael Pennington
Royal Shakespeare Company (Marea Britanie)
durata: 2h (cu pauză)

UNATC
ora 18:30 - A XII-a noapte
regia: Prof. Asoc. Liviu Lucaci
spectacol susţinut de studenţii anului III, clasa Prof. Univ. Dr. Adriana Popovici
Atelier teatral de arta actorului - spectacole Shakespeare
durata: 2h20' (cu pauză)


Marţi, 13 mai

Teatrul Metropolis
ora 18:30 - Nobile William
recitalul actorului Michael Pennington
Royal Shakespeare Company (Marea Britanie)
durata: 2h (cu pauză)

Teatrul Mic
ora 19:00 - A XII-a noapte
regia: Prof. Asoc. Liviu Lucaci
spectacol susţinut de studenţii anului III, clasa Prof. Univ. Dr. Adriana Popovici
Atelier teatral de arta actorului - spectacole Shakespeare
durata: 2h20' (cu pauză)


Miercuri, 14 mai
UNATC
ora 9:00 - Atelier de regie - teatru
coordonator: David Esrig


Joi, 15 mai

UNATC
ora 11:00 -
Atelier de regie - teatru
coordonator: David Esrig

Foaierul Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti
ora 17:00
Lansarea volumelor:
Robert Wilson în dialog cu Heiner Müller, Editura ,,Fundaţia Culturală Camil Petrescu-Teatrul Azi"
Jucând transversal - Reimaginându-l pe Shakespeare şi viitorul critic, de Bryan Reynold, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca

Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti, Sala Mare
ora 18:30 - Femeia mării
regia: Robert Wilson
compania ,,Change Performing Arts" din Milano (Italia) şi Teatrul Municipal din Sevillia (Spania)
spectacol invitat în afara programului shakespearean
durata: 1h40'

Teatrul de Comedie
ora 18:30 - Doi tineri din Verona
regia: Felix Alexa
Teatrul de Comedie
durata: 2h


Vineri, 16 mai

Teatrul Naţional "I.L Caragiale" Bucureşti, Sala Mare
ora 18:30 - Femeia mării
regia: Robert Wilson
compania ,,Change Performing Arts" din Milano (Italia) şi Teatrul Municipal din Sevillia (Spania)
spectacol invitat în afara programului shakespearean
durata: 1h40'


Sâmbătă, 17 mai

Opera Naţională Bucureşti
ora 18:30 - Macbeth
operă de Giuseppe Verdi
regia: Petrică Ionescu
Opera Naţională Bucureşti

Studioul Casandra (Sala fostului Teatru Masca - Bucureştii Noi)
ora 19:00 - Cum vă place???
regia: Florin Zamfirescu
spectacol susţinut de studenţii anului IV, clasa Prof. Univ. Dr. Florin Zamfirescu
atelier teatral de arta actorului - spectacole shakespeare
durata: 2h15' (cu pauză)


Duminică, 18 mai

Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti, Sala Mare
ora 17:00 - Măsură pentru măsură
regia: Silviu Purcărete
Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova
durata: 2h20' (cu pauză)

Foaierul Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti
ora 19:30
Lansarea dvd-urilor:
Hamlet
spectacolul realizat la Teatrul "L.S. Bulandra"
regia: Alexandru Tocilescu
imaginea: Nicolae Niţă
Hamlet: Ion Caramitru
Editura TVR Media

Festivalul Internaţional Shakespeare
ediţiile I-V
producţia şi regia: Laurenţiu Damian
producător asociat: Ilarian Ştefănescu
Editura video a Ministerului Culturii şi Cultelor
participă: Alexandru Tocilescu, Anca Dragomir, Laurenţiu Damian, Ilarian Ştefănescu

Lansarea volumului:
Dicţionarul pieselor şi personajelor lui Shakespeare de Corneliu Dumitriu
colaborator: Florica Ichim-cronologia spectacolelor Shakespeare în România
Editura "Institutul Internaţional de Teatru - Catedra Unesco-ITI
participă: Corneliu Dumitriu, Florica Ichim.

Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti, Sala Mare
ora 20:30 - Măsură pentru măsură
regia: Silviu Purcărete
Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova
durata: 2h20' (cu pauză)

Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti, Sala Mare
ora 23:00
Închiderea oficială a Festivalului Internaţional Shakespeare 2008 la Bucureşti

sâmbătă, 3 mai 2008

cronica pentru Bianca Marcovici

desi nu sunt de acord cu pseudoarspoetica pe care o face acest domn dr., bianca ma emotioneaza, atat cat o cunosc, si am sa postez notele aceastea de lectura aici

un articol de DR. IOSEF EUGEN CAMPUS

Note de lectură

MINIMUM NR.254-MAI 2008-PAGINA 54-55

TEL AVIV

Am crezut întotdeauna că adevărata poezie, poezia adâncă, se află la graniţa cuvântului. Frizează şi reverberează tăcerea. Constituie un paradox. Şi să vorbească, dar nu o poate face integral decît tăcând, într-un anumir fel, al ei. Precum pauza prelungă în muzică, care transmite mai emoţionant adâncurile decât chiar sunetele cele mai măiastre.

Bianca Marcovici, poet autentic, a intuit şi ea acest adevăr. La un moment dat, în poezia "Manele", ajunge să adreseze creatorului de poezie îndemnul solemn: "Aprinde-ţi rugul tăcerii!"*Ca şi în precedentele volume publicate, şi în volumul, frumos intitulat "Lumini diafane" (Editura, Haifa, Israel), ea se luptă cu acel cuvânt, încearcă să destăinuie tăcerea, se străduie să realizeze irealizabilul, să înfăptuiească minunea realizabilă totuşi prin artă. Profunzimea scrisului ei se vădeşte, între altele, prin inevitabila revenire a unor teme şi tonuri care, venind din adîncuri, o obsedează.

De "zidurile de sprijin" nu se poate lipsi. Trăind în Israelul mereu ameninţat de atacurile teroriste, spaima nu o părăseşte nici o clipă: "înăuntrul unei supravieţuiri,/ am văzut spaima cu ochii mei/ avea ochii mari deschişi/ ţii un surâs în colţul gurii./ autobuzul explodat,/ scheletul de sub cerul smoală topită...". Doar "fetele mele au prins trenul- Speranţei." Ea rămâne mai departe, cutremurată, acolo, la Haifa, rezemându-se totuţi cu încredere în Zidurile ei de Sprijin "din oraşul cu Ziduri de Sprijin",/ din rana dezrădăcininării,/ dincolo de mentalitatea asiatică,/ în două anotimpuri,/ strigăte-n deşert" ( "Pactul eşecului").

Revin de asemenea, ca leitmotiv, muzica şi ştiinţa, două elemente cardinale care i-au structurat personalitatea de muziciană şi ingineră: "îmi tremură mâinile de emoţie/ deasupra/clapelor virgine-n cuvânt" ( "Clapele negre"). Dar şi: "ţi-aş răspunde la o scrisoare, calculul infinitezimal,/ zerourile presupun/ absenţa fizică a lucrurilor şi laşitatea/. De bună seamă inventarul memoriei nu depăşeşte/ spaţiul echedistant, esenţial, al abcesului de dinţi./ victimizare ?" ( Mediterana). Sau, împletind, în aceeaşi strofă, muzica şi ştiinţa: "eu pot transpune/integrala minţii tale/ pe muzică" ("Şlefuiesc viitorul").

Revin mereu, coordonatele esenţiale, România natală şi Israelul în care s-a înrădăcinat, valorile culturale rămâneşti şi cultura iudaică, limba română şi ebraică, în care caută o posibilă salvare: "acum mă rog, vineri de vineri, / în puţine cuvinte citite în arameică, în faţa lumînărilor/ mai am o singură dorinţă:/ salvează-mă, limbă ebraică, e timpul" ( "E o boare de aer venită dinspre tine").

Feminitatea, cu întreg farmecul şi misterul ei ("Aburi de femeie" –Editura Haifa, cum sună titlul unuia din volumele anterioare,) învăluie persistent poezia Biancăi Marcovici. Adulmecăm adesea mirosul intim al cafelei rituale, cafeaua de "azi e amară". Alături de versuri generalizatoare, întâlnim nu mai puţin realizate tablouri de cotidian banal devenit poezie. Aşa, de pildă, când povesteşte cum, într-o bună zi, totul i-a mers pe dos, "în revers", cum spune ea folosind un neologism tehnic: "tot ce am făcut ieri a fost în revers,/ începând de dimineaţă./ dacă aş putea să sar peste ziua de ieri/ din memoria hoaţă/ să şterg cu buretele/ migăloasele cuvinte muncite-n răstimpuri,/ a fost revers/ am dat înapoi cu maşina iubirii/ în maşina lipită, / vrând să trec bariera, neridicată, împotmolită/ în noroaiele vieţii ("Revers").

*

Talentul Biancăi Marcovici e de o mare bogăţie. Izvor viu, care ţâşneşte la tot pasul. Imaginile îi răsar, iar şi iar, Parcă de la sine. (După părerea mea, nu ar strica să le pună niţel frâu. Alunecă uneori în verbiaj.)

*

Imaginile sunt nu numai numeroase, ci şi neaşteptate, sugestive:"să mă dezumflu ca un balon luat de la gura/ copilului", "mâna/să nu rămână suspendată, ca o consolă de balcon", "aspiratorul- nu înghite numai praful de sub canapele, riscul/ celui care- caută pe dedesubturi de vise- riscul de a te căuta în fostele Tale replieri de cuvânt", "pulsul/ care sare mereu de la trambulină- direct în marea mediterană-, "trebuie să-ţi scriu cu degetele pierdute ale /cuvântului, "scrisori filigranate de flacăra chibritului, " tot ce a fost ieri/ îmi aminteşte de pagina asta albă/ pictată de ploaie,/ de gardurile zăpăcitoare ce se înalţă mereu/ să nu ajungă pasărea visului peste coliseul dărâmat de trilul canarului!/" tot ce a fost ieri-căruţa virtuală- am răsturnat-o/ intenţionat./ poemul asfaltului cifrat/ s-a închis în mine cu iz de răcoare".

Uneori, imaginea în forma unei definiţii poetice: "cuvântul e miere albastră", "inspiraţia nu-i o scrisoare către un necunoscut/ e alba îngemănare/ cu cerul-apă, /culoare pe care tu nu o descifrezi,/ e linia vieţii şi linia cunoaşterii". Şi totuşi, dacă pare a reveni, la Bianca Marcovici, dintr-un prea plin, spontan, nu se poate spune că poeta dispreţuieşte importanţa "travaliului", a muncii de şlefuire, conştientă şi perseverentă. Un singur exemplu: alegerea titlurilor, Frumos în sine, poetic, delicat, e titlul: "Poem cu picioarele desculţe". Alteori, titlu completează textul poeziei. "Citindu-ţi în palmă" indică o situaţie pe care, din textul alăturat, cu greu îl putem imagina, "Clipa" aduce ceva cu totul inedit în text, îl comentează indirect, căci textul vorbea, cu durere, dintre neînţelegrea "lui", de năzuinţa "ei" la Zidul Plângerii: "Cuvîntul e în noi.- înfloreşte-l Doamne!".

Dimpotrivă, titlul poeziei "Aş cuceri marea" face parte integrantă din text, trebuie neapărat citit primul vers al frazei ce continuă cu acest versul ce deschide poezia, şi fără de care acest vers nu ar avea sens: "ca pe un bărbat".

Dacă bogăţia imagistică te încântă la tot pasul, poezii care să te impresioneze prin ansamblul lor unitar. Aş alege, ca exemplu, poemul care a fost socotit demn de a figura pe a patra copertă: "Apartenenţă": "Inimile deschise s-au copt la soare,/ au devenit precum rodiile,/ le-au crescut aripi/ şi au zburat în văzduh,/ uitându-şi trupurile,/ pierzându-se între stele./ Şi-au dat seama,/ cu mult mai târziu, că,/ purtându-şi trupurile bolnave,/ precum nişte haine vechi,/ inimile n-au nici o şansă/ comunicarea,/ dragostea,/ iarna cuvintelor nespuse încă".

*

Volumul cuprinde două părţi distincte. Prima, intitulată "ENSEMBLE –Pace", este bilingvă, română şi franceză. A doua poartă titlul "Scrisori filigranate" şi conţine poezii numai în limba română. Traducerea franceză a făcut-o cu pricepere, NICOLE POTTIER. Textul francez sună -aşa cum se cuvine- franţuzeşte, deşi rămâne foarte aproape de originalul românesc:"mon mur de soutien/ protége mes arrières"-"Zidul meu de sprijin/ îmi apără spatele" (Septembrie). Uneori îl precizează, îl explicitează, înlocuind un anumit cuvânt (ea -une autre şi silaba ta -la syllabe "toi": voi vieţui alături de o ea- je vivrai à cote d’une autre; silaba ta mă doare- la syllabe "toi" me fait mal".Nu ştiu dacă e necesar.

*

Actuala plachetă, poeta şi-a intitulat-o, frumos şi semnificativ, "Lumini diafane". Aşa cum spune şi ea în poemul "E o boare de vânt venită dinspre tine", a tins să păstreze ceva din dragostea trecută, din "lumini diafane"Şi "statornicia mâinilor/ o mai caut!/ luminile mele diafane./ poate voi avea ţi eu ceva al meu/ dragostea a rămas pe undeva/ în urma cuvintelor./ Tu, mă poţi privi./ Sunetul închipuit mi te aduce-n/aporpierea/ turbionară,/ dar eu nu mai pot trezi ispite de o clipă/ statornicia mâinilor o mai caut!".A izbutit oare să prindă poetic, în luptă cu îndărătnicia cuvântului, la graniţa de vrajă a tăcerii, aceste "Lumini diafane"?

Da, de multe ori. Şi mai mult decât atât. În ciuda ispitei de a se lăsa furată de uşurinţa folosirii preaplinului, a izbutit- si asta e esenţialul. Să fie ea, întreagă.

marți, 29 aprilie 2008

sotului meu


folosim atat de multe cuvinte
ne inecam in ele, ne confundam cu ele, ne iubim cu ele
folosim atat de multe cuvinte ca sa mintim,
atat de multe cuvinte ca sa ne ascundem,
o enormitate de cuvinte ca sa fugim, ca sa ne inscriem la moarte...ca sa evadam...

dar atat de putine ca sa spunem adevarul

vino, du-te, ajuta-ma, apleaca-te, acopera-mi inima,
spune-mi, tell me, dites moi, dimmi, pes mou, taghidli...
spune-mi ca ma iubesti

un fel de apocalipsa

ma simt ca un dinte tocit,
ca o rochie de mireasa murdara, ca un fluier umflat de apa otravita,
ca un carusel ruginit...

ca un etaj caruia i s-au naruit scarile, suspendat intre maine si ieri ma simt,
ca un inger caruia i-a naparlit aripa,
ca o stea cazuta,
ca un apus mucegait...

cineva tipa la mine... prin timpanul meu spart...
lumea nu mai e decat un tipat asurzitor, un vuiet, o ameteala...
un macel...

nu se mai vinde nicaieri clorofila, nici vin,
nu ne mai putem ineca si nici arunca de sus,
mana cereasca s-a transformat in venin...

cineva arunca cu vorbe in mine...prin ochiul meu spart...
prin inima mea lichida, prin rabdarea mea...

ce culoare are iubirea?
mereu am simtit ca e verde

luni, 28 aprilie 2008

Istoria lecturii - De la papirus la textul electronic

Istoria lecturii - De la papirus la textul electronic


Un atelier in cinci intalniri cu Alexandru Ofrim
incepind din 29 mai, la Fundatia Calea Victoriei
Ideea unei istorii a lecturii poate părea bizară, pentru că avem tendinţa să credem că oamenii din alte timpuri au citit la fel ca noi.

Astăzi, cititul este o activitate cotidiană, banală, o experienţă familiară, de la sine înţeleasă. Însă, în trecut. practicile şi modalităţile de lectură erau cu totul altele. Acestea au o istorie, se transformă fără încetare, sunt în strânsă legătură cu evoluţia suporturilor materiale ale cărţii.
De la tabletele de argilă la papirus, de la rulou la codice, de la scrierea fără semne de punctuaţie la decupajul textual, de la lectura cu voce tare la lectura silenţioasă, de la manuscris la tipar, de la lectura intensivă, religioasă, a unui număr redus de cărţi la lectura extensivă, laicizată, de la lectura pe suport de hârtie la lectura electronică - iată tot atâtea momente importante ale istoriei lecturii.

În reconstituirea acestei istorii vom ţine seama de posturile corpului, de locul unde se desfăşoară lectura,de materialitatea obiectelor scrise (manuscrisul, cartea tipărită), de practicile şi comportamentele asociate lecturii. Nu ne vom limita la a şti cine citea, ce citea şi cât citea, ci mai ales vom încerca să aflăm cum şi unde se citea în secolele trecute.

Ne vom pune întrebarea: care este raportul dintre carte - ca obiect material - şi corpul cititorului? Cartea ca obiect solicită somaticul, simţurile corpului, implică puneri în joc ale acestuia, secvenţe de gesturi, posturi şi atitudini, spaţii şi locuri de desfăşurare.
Atelierele vor fi însoţite de o bogată ilustraţie, reprezentând scene de lectură în arta plastică, fotografie, afiş, imagine publicitară.

I. LECTURA ÎN ANTICHITATE: lectura ruloului de papirus: gesturi, posturi; scriptio continua - scrierea fără separarea cuvintelor; practici ale lecturii cu voce tare în antichitatea greco-romană; lectura publică; ocazii de lectură; lectura silenţioasă.

II. LECTURA ÎN EVUL MEDIU: codexul - noua formă a cărţii; apariţia unor noi gesturi şi posturi de lectură; apariţia paginii; creştinismul şi adoptarea codexului; de la lectura cu voce tare la lectura silenţioasă; Sf.Augustin şi lectura interiorizată; lectura scolastică; apariţia semnelor de punctuaţie; scene de lectură în arta medievală; biblioteca medievală; cum citeau călugării?

III. LECTURA ÎN SECOLELE XI-XVII: naşterea cărţii umaniste; apariţia dispozitivelor de lectură; ilustraţia cărţii; învăţarea alfabetului şi a cititului; tiparul şi consecinţele lui pentru lectură.

IV. "REVOLUŢIA LECTURII" : "furia de a citi"; de la lectura intensivă la lectura extensivă; individualizarea lecturii; practicile lecturii în secolele XVIIII-XX; lectura - "viciu nepedepsit"; discursul medical asupra lecturii; lectura feminină şi pericolele ei.

V. ICONOGRAFIA LECTURII: scene de lectură în pictură, fotografie, imagine publicitară; corp şi lectură; locuri şi spaţii ale lecturii.

www.victoriei.ro



Fundatia Calea Victoriei

expozitie-Kiryat Haim







Deschiderea festiva a expoziţiei celor douăzeci şi sapte de artişti plastici israelieni, originari din România va avea loc sâmbătă, 3 mai 2008, la orele 18.30, la Auditorium "Eshkol Pais" din Kiryat Haim.
Expoziţia se va bucura de participanţi onorabili din conducerea organizaţiei A.M.I.R. şi va fi urmată de un bogat program artistic. Vor fi acordate cu acest prilej diplome de excelenţă câtorva personalităţi ajunse la vârsta senectuţii, care au strâns în decenii de slujire a artelor plastice un bogat şi nepreţuit bagaj.
Oaspete de onoare : Ambasadorul Romaniei in Israel, excelenta sa dl Eduard Iosiper

miercuri, 23 aprilie 2008

Zamfir

orasul meu, asa cum mi-este dor de el

un articol care a cucerit feminista din mine
abia astept sa respir iar parfumul de la dada


Femeia e singurul lucru bun si stabil din Romania, de la inceputul istoriei si pana astazi. Restul - doar povesti, oportunitati, razboaie, integrari, dezintegrari, multa tradare. Adica lucruri de baieti.


Asa ca spun sus si tare: daca Romania are ceva bun, fara doar si poate e vorba de femei. Parca suntem doua neamuri diferite: romanca e frumoasa, rabdatoare, luptatoare si rafinata (nu si-a pierdut eleganta nici carand trei sacose si doi copii in brate zi de zi). Nimeni nu povesteste despre femeia romana, singura care a tinut natia timp de 2.000 de ani. Cat despre barbati, sa fim seriosi - Mihai Viteazul, Stefan cel Mare & Co au fost niste aventurieri, ca si "rulerii" din ziua de azi, care isi aroga niste calitati pe care bineinteles ca nu le au. Precursorii lor mergeau pe la Poarta sa se predea, iar ei merg la Bruxelles, tot ca sa se predea. Dar femeia tine cetatea si nu se preda.


A trebuit sa vina romanii, fanariotii si cati alti venetici ca sa descopere ce minunate sunt romancele. Ca noi nu ne dadeam seama ce avem acasa. Si nici acum nu suntem mai breji - trebuie sa vina investitorii italieni ca sa le scoata la lumina. Ca doar n-o sa o faca baietii astia care merg pe stadioane sau politicienii. Nu exista nici o diferenta intre cei care fluiera de la inaltimea tribunei oficiale si ceilalti care huiduie de pe bancile Parlamentului.


Pe cand femeia sustine tara asta inca de pe vremea lui Burebista - fie ca e Dana care e managerita sau Gabriela bancherita. Fiecare are locul ei intr-o societate unde, intr-adevar, reprezinta singurele valori. Si bineinteles ca marlanul de barbat roman inca n-a facut nimic pentru ele - se descurca singure.


Totusi, macar un barbat din Romania a facut ceva pentru femei - si asa a aparut Dada, bistroul. Cand am intrat aici am vazut in sfarsit, ceva nou. Ideea, pe cat e de simpla, pe atat e de ingenioasa. Incerc sa explic: Dada nu e nici restaurant, nici magazin. E, daca vreti, ca budoarul unei femei: intr-un colt sunt rafturi si umerase pline cu haine, esarfe, incaltari si posete, o explozie de voaluri, satenuri si matasuri, care mai de care mai colorate si mai fine. Iar langa haine si televizorul care arata doar emisiuni de moda se afla minirestaurantul. Fetele de masa din damasc alb si fin au colturile legate cu niste funde lungi, negre de matase, atat de fine incat nu trebuie sa ai o imaginatie nici prea bogata nici prea perversa ca sa te gandesti ca fata de masa simbolizeaza lenjeria spumoasa ca laptele a unei doamne bine, iar panglicile negre sunt dresuri bine intinse pe picioarele lungi.


Si pe masa asta alb cu negru au aparut antreurile - bruschetele erau ca niste pete de sange pe fondul imaculat al fetei de masa. Paine proaspata, prajita cat sa fie putin crocanta, acoperita cu un strat de rosii proaspete si dulci, maruntite si asezonate cu busuioc si usturoi. O minunatie de care nu ma mai saturam. Va avertizez ca aici se foloseste o adiere ceva mai consistenta de usturoi, pentru ca locul e frecventat doar de cei care se iubesc atat de mult incat e imposibil ca niste usturoi sau ceapa sa stea in calea fericirii lor.


Carpaccio de mar cu branza de capra si seminte a fost o premiera pentru mine, dar, in loc sa iau o piatra in gura, am mai luat o inghititura din antreul asta ca sa ma dumiresc de ce imi place asa mult. Merele parfumate si dulci fac o combinatie improbabila, dar foarte reusita cu branza sarata si cremoasa, iar semintele de floarea-soarelui sunt bomboana de pe tort, ca sa zic asa. Deasupra se toarna un sos acrisor, ca un fel de granita intre gusturile de dulce si sarat pe care bucatarul a reusit sa le impace in farfurie. O fi fusion, o fi "pe trend" - de fapt nici nu conteaza. E un loc creat pentru a onora femeia si pentru a umili barbatul care nu stie sa o aprecieze. Oameni buni, intelegeti: pentru binele vostru, dati mai multa putere femeilor. Sau macar nu le puneti bete in roate.


Tartarul de somon e amestecat cu firicele de menta, busuioc si cu ulei de masline, iar boabele de piper rosu stau cu eleganta deasupra compozitiei si se uita vesele la noi. Asa ceva poate sa faca numai o femeie fericita. Tartarul e asa de bun incat desi cosuletul cu paine prajita o sa vi se para imens la inceput, veti fi surprinsi cat de repede o sa dispara.


In lumina acestei noi descoperiri, retrag toate cuvintele pe care le-am scris saptamana trecuta despre valori sau mai bine zis lipsa lor. Un astfel de templu al bunului-gust spala pacatele tuturor nonvalorilor de care m-am lovit pana acum. Deci se poate! Exista! Am vazut eu cu ochii mei. Am atins, am mirosit, am mancat. In mod clar bistroul Dada e un loc unde femeile trebuie sa vina si sa petreaca ceva timp, ca sa-si dea seama ca viata le apreciaza mai mult decat barbatii romani. Totul e in armonie: muzica braziliana, chelnerii eleganti imbracati in negru, care contrasteaza placut cu exploziile de culoare imprastiate prin tot localul. Or fi ei sclavii moderni ai Cleopatrei? E un amestec de dadaism, minimalism si Art Nouveau in care mancarea face parte din compozitie. Mi-a placut foarte mult si coltul de sticla, unde, prin ferestrele imense se vede, ca dintr-o loja de prim rang, spectacolul strazii, cu toata forfota, unde sigur o groaza de barbati alearga dupa inegalabilele femei romance.


Revenind la femei, maestrul spune ca cel care nu reuseste sa inteleaga micile scapari ale femeii nu are dreptul sa se bucure de sublimele ei virtuti. Iar eu spun mai departe - barbatul care nu si-a delectat femeia cu delicatesele de la Dada (si prin asta ma refer si la haine, si la mancare) nu merita sa se bucure de ea.


Parca si vad cum, intre antreul kandinskian si apogeul culinar, ea, femeia, isi alege din rafturi o bluzita de satin. Cat de incantator poate fi pentru un barbat sa-si vada femeia impodobindu-se. Deoarece, contrar credintelor populare, nu sa dezbraci o femeie e greu. Ci sa o imbraci in asa fel incat sa ti-o doresti dezbracata. Si ce satisfactie mai mare poti sa ai decat sa iei masa intr-un cadru elegant si rafinat, vazandu-ti femeia in acelasi timp implinita si bucuroasa? Sa nu fiu gresit inteles: Dada nu e un loc doar pentru femei. Dimpotriva - e pentru acei masculi ignoranti care cred ca daca au pus niste bani in cont au dat tot ce s-a putut femeilor. Mare greseala! Daca intr-adevar vrei sa dai lovitura, daca vrei ca ea sa se indragosteasca de tine, ofera-i o seara la Dada.


N-am avut timp sa ma cuprinda nerabdarea pana la felul principal din doua motive: in primul rand, chelnerii s-au miscat atat de repede de parca eram in Matrix. Iar in al doilea rand, nu m-as mai fi saturat sa admir condurii argintii in care orice Cenusareasa devine printesa, cizmulitele din piele intoarsa care pun in valoare piciorul unei femei si bluzele de voal. Nu trebuie sa fii mare savant ca sa-ti dai seama ca asta e locul perfect pentru femei. Parca le si vad, dragele de ele: intra sa cumpere o fusta sau un pantalon si, pe urma, incantate ca nu s-au mai ingrasat nici un gram isi permit sa se aseze la o masa si sa sarbatoreasca realizarea cu o salata si o prajitura.


Stiti de ce au nevoie femeile? De la nastere pana la 18 ani de parinti buni. De la 18 la 35 de un look inspirat. De la 35 la 55 de o personalitate foarte buna. Si de la 55 de mult cash. Eu as spune ca, in tot acst timp, au nevoie si de un Dada. Cred ca patronii s-au inspirat din Paradisul femeilor, vazut atat de clar de Zola acum vreun secol: nici o femeie nu poate rezista tentatiei supreme - soiuri peste soiuri de haine si alaturi o masuta unde sa le astepte o cafea si ceva bun de mancare. Pe langa poezia locului, mi-a placut si indrazneala proprietarilor, carora clar nu le e teama ca hainele or sa prinda un iz persistent de mancare.


Au venit si pastele cu ciuperci: fluturasii fierti doar o tara, sunt cufundati intr-un sos alb si foarte consistent, iar cele patru feluri de ciupercute fac povestea aproape ireala. Nici nu mai stiam de ce sa ma bucur mai intai: de gustul farfallelor, de muzica, de creatiile vestimentare expuse, de eleganta care iti arata ca viata e frumoasa?


Nu ratati iepurele, care e o specialitate a bucatarului si atat de fraged incat ori era minor, ori a fost foarte bine marinat. Iar dorada fripta se uita cu ochii sticlosi catre haine si era clar ca suferea ca nu e femeie ca sa se poata dezbraca si imbraca si ea cu tot felul de toalete. Unde mai pui ca iscusitul chelner o dezbracase imediat de piele. Un alt punct tare sunt legumele la gratar, stropite cu ulei aromat de masline, zemoase si care isi pastreaza toata savoarea.


Pana la desert m-am mai uitat in jur, pentru ca locul e atat de bogat si divers incat cred ca nu-si dezvaluie tainele decat dupa mai multe vizite. Barul bicolor - in rosu si alb, si-a gasit locul chiar in mijloc, pentru ca e clar ca decoratorul nu s-a sfiit sa arunce pete de culoare peste tot - scaunele rosii ca focul, barul in aceeasi nuanta si sticlele cu licori de toate culorile se asorteaza cu tot ce le inconjoara: mese mici si negre, scaune de plastic transparent, flori naturale roz si rosii, o canapea acoperita cu un material verde ca smaraldul. Cred ca e cel mai colorat restaurant in care am fost vreodata, dar orgia asta de culori, departe de a fi deranjanta sau naucitoare, m-a binedispus pentru tot restul serii. Oamenii astia au tone de bun-gust si nu se tem sa isi asume riscuri colorate.


Si cu toate astea, ramane un loc prin excelenta romantic - sunt cateva masute intime si in spate, unde poti sa o aduci, sa o tii de mana, sa ii soptesti nimicuri si sa iti dai seama ca ea e. Dar gandeste-te bine inainte sa-i spui ca ea e. Dupa ce i-ai spus, peste o luna, cand e gata sa-si cumpere rochia de mireasa, nu intra in panica si fii barbat mai departe. Sau mai vino o data la Dada cu ea. Asa cum spune maestrul, si cata dreptate are, si eu am gresit evaluand-o pe Eva la inceput, dar acum stiu ca este mult mai bine sa traiesti in afara Gradinii cu Ea, decat in Gradina fara Ea.


Si reveniti la Dada macar pentru desert, pentru ca sigur nu ati mai mancat niciodata casata, asa cum o fac aici. Blatul pufos de pandispan, ornat cu picouri de cacao, inconjoara o umplutura de vis: pepite mari de ciocolata pura, nuci, stafide, fructe confiate, coaja de portocala si o crema delicioasa. Nu spuneti nu nici la prajitura sarpe fara sarpe pe care va las sa o descoperiti singuri.


In incheiere mai spun doar atat: daca vreti sa cuceriti o femeie sau sa ii oferiti o seara perfecta, mergeti la Dada. Si ce poate fi mai implinitor decat dorinta unui barbat de a o face fericita pe femeie?
peter.imre@zf.ro

Str. Matei Voievod
nr. 94bis. Rezervari la: 021/252.31.59

duminică, 13 aprilie 2008


ceaiul verde din ibric
rasturnat cu-n polonic
face ziua mai voioasa
sub perdeaua de nori groasa

sâmbătă, 12 aprilie 2008

prin cerul odaii mele

***
racaim cu unghia firidele albe, fierbinti, coapte de istorie,
ne insangeram pieptul aruncandu-ne in valurile mediteranei la apus
si urlam sfasiat dreptul nostru la ziua de maine
***
de ce tipa asa elicopterele, mama, ranindu-ne shabatul?
sunt elicoptere de lupta, ingerul meu
ce cauta pe cerul nostru, mama?
sunt acolo pentru ca cerul nostru sa ramana rosu numai cand soarele aluneca in mare,
sunt acolo pentru ca noi sa ne putem strange in brate, ingerul meu
astazi si maine si pana la sfarsit
ca niste porumbei vin desupra, mama?
ca niste porumbei, ingerul meu
***
poezia nu ne schimba viata, dar ne poate consuma puroiul din rani,
ne poate cantari urmarile tahicardiei de dimineata
si poate sa ne uneasca int-un suflu zornaitor camarile inimii
poezia nu ne schimba viata , nu ne poate dizova fobiile si celulita, dar poate sa incremeneasca clipa, poate sa ne picure lumina in urechi si pe lacrimi
poezia nu ne schimba viata
dar viata s-ar schimba fara ea...

shavua tov tuturor dusmanilor mei

marți, 1 aprilie 2008

Fundatia Calea Victoriei. Serie ateliere.

Fundatia Calea Victoriei va invita la "Introducere in filosofie", o serie de 8 ateliere sustinute de Stefan Vianu, cu incepere in data de 10.04, orele 18:30.
"Propun o initiere în gândirea filozofica occidentala , dintr-o perspectiva interdisciplinara: filozofia nu poate fi separata( de celelalte "stiinte ale spiritului" -- de exemplu de istorie, de teologie, de antropologie, de psihologia profunzimilor etc. Acest parcurs se vrea unul istoric si totodata tematic.*
Ideea principala pe care as dori s-o clarific si s-o supun discutiei este urmatoarea: trecutul constituie miezul ascuns al prezentului, iar ignorarea trecutului duce la golirea lumii de substanta si de sens."
1. "La ce bun Grecii"? Eros -ul, Cetatea, dreptul Strainului
2. Omul medieval si universul sau
3. "Supraomul" Renasterii
4. Omul modern: variatii dix-septiemiste
5. Omul modern: "visator singuratic" si "bun cetatean" (Rousseau)
6. Revolutia franceza : idealuri si crime.
7. Batalia secolului al XIX-lea: pentru sau contra Traditiei.
8. Problema "ultimului om" ca problema fundamentala a secolului XX.

10 hoteluri care au scris istorie

Raffles Hotel, Singapore : poate prea putin cunoscut in alte parti, este unul dintre obiective turistice cele mai populare, precum si un loc simbolic pentru istoria regiunii. Complex colonial ce pare fara varsta, are peste 20 de localuri si restaurante, o duzina de mici magazine, de la cele de lux la cele de suveniruri, curti umbrite de palmieri, camere nenumarate, o atmosfera exotica si grava in egala masura. Purtand numele lui Stamford Raffles, un personaj care a jucat un rol crucial in istoria tarii, Hotelul Raffles avea sa devina in 1942 sediu al trupelor nipone, care i-au dat numele de Syonan Ryokan (Lumina Sudului), nume dat intregului teritoriu ocupat. Intr-un registru mai curand frivol, hotelul a ramas in amintirea petrecaretilor si amatorilor de bauturi fine inca din 1910, cand un barman inspirat a creat aici celebrul cocktail Sling.

Astazi, Hotelul Raffles este o destinatie turistica importanta pentru Singapore, fiind complet renovat in anii '90,



Hotel Ritz, Paris: mai mult decat un simplu hotel, Ritz a fost de-a lungul timpului locul preferat pentru numerosi artisti si vedete, pentru politicieni si oameni de afaceri, fiind un simbol al rafinamentului si traditiei. Unul dintre cele mai cunoscute obiective ale capitalei franceze, Hotel Ritz a gazduit de-a lungul timpului intre altii pe Marcel Proust, care a scris aici o parte din "In cautarea timpului pierdut", pe Printesa Diana (a fost si ultimul loc unde aceasta a luat masa inaintea tragicei sale morti), a aparut in filme precum "Love in the Afternoon" sau "The Devil Wears Prada" si a fost si locul unde s-a format unul dintre marii maestri ai artei culinare, August Escoffier. Bucatar la Ritz, Escoffier este astazi considerat un maestru si un model al gastronomiei.



Fairmont, San Francisco : putine hoteluri au jucat un rol atat de important in istoria secolului trecut. In 1945, aici se intalneau 50 dintre cei 51 de membri ai Conferintei Internationale pentru redactarea Cartei Natiunilor Unite. Astazi o placa aminteste de acest moment crucial al secolului XX, iar steagurile tarilor semnatare impodobesc hotelul. In deceniile care au urmat, hotelul Fairmont a fost gazda fiecarui presedinte american, cel putin o data, incepand cu Harry Truman.



Hotel de Crillon, Paris : greu de crezut ca acest hotel are peste doua secole, eleganta si rafinamentul fiind neschimbate de la un an la altul. Povestea sa incepe in secolul XVIII, cladirea fiind construita din ordinul lui Ludovic XV, in 1758, pe unul dintre cele mai valoroase si dorite terenurilor din centrul capitalei franceze. Secole mai tarziu, cand Parisul a cazut in fata trupelor Wehrmacht-ului, Hotel de Crillon s-a numarat printre primele cladiri ocupate de cuceritori, atrasi fara indoiala de luxul acestuia. In ultima parte a razboiului, Hotel de Crillon avea sa fie din nou ocupat, de aceasta data devenind sediu de operatiuni pentru comandantii englezi si francezi, asa cum se mai intamplase si in Primul Razboi Mondial. In perioada postbelica hotelul a primit vizitele unor personalitati din lumea politica si artistica, intre care Richard Nixon, Regele Juan Carlos, George Bush, Elizabeth Taylor si multi altii, care si-au ales camera preferata din cele 90 de camere si 57 de apartamente, majoritatea decorate cu mobilier Louis XV, covoare Aubusson, candelabre Murano si Baccarat. Recent, hotelul a fost integral renovat.



Lorraine Motel, Memphis : din pacate, acest motel a ajuns pe prima pagina a ziarelor din America si nu numai printr-un eveniment trafic. Pe 4 aprilie 1968, la ora sase seara, reverendul Martin Luther King era asasinat aici, in timp ce se afla in balconul uneia dintre camere. Motelul avea sa ramana deschis pana in 1982, cand incasarile tot mai scazute i-au silit pe proprietari sa il inchida. In 1987 a fost cumparat la licitatie de Fundatia Memoriala Martin Luther King JR, devenind Muzeum National al Drepturilor Civile. Deschis in 1991, este astazi un muzeu vizitat de americani si de turisti veniti din intreaga lume.



Copacabana Palace, Rio de Janeiro : acest hotel de lux, o creatie arhitecturala impresionanta, este cunoscut mai curand din filmele in care a aparut, precum "Flying Down to Rio". Astazi un simbol national, Copacabana Palace este in continuarea frecventat de vedete si politicieni de renume sau afaceristi, care vin atat pentru conditiile exceptionale, cat si pentru a asculta povestile si legendele despre hotel. Poate cea mai cunoscuta, repetata si infrumusetata de la an la an, este cea despre Carnavalul din 1960. Atunci, Kim Novak si Zsa Zsa Gabor s-au decis sa se distreze putin si in toiul balului s-au deghizat in cersetor si au parasit hotelul, plecand pe strazile din Rio de Janeiro. Din pacate, ideea a dus si la definitiva ruptura dintre cei doi, cand Novak a taiat o bucata din blana cainelului Chihuahua al bunei sale prietene, pentru a-si confectiona o mustata. Gabor a fost atat de scandalizata incat a preferat sa renunte la o relatie decat sa ierte un asemenea "afront".



Inter-Continental Berchtesgaden: se pare ca si in viitor aceasta statiune va fi legata de numele lui Adolf Hitler, care se retragea aici pentru a se relaxa. Astazi, statiunea de cinci stele gazduieste din 2005 un hotel de lux, cu 135 de camere, imbinare fericita si inspirata intre clasic si contemporan, accentul fiind pus pe stil si eleganta. La mica distanta de hotel turistii pot vizita si Dokumentation Obersalzberg, un impresionant muzeu unde este prezentata istoria locurilor intre 1933 - 1945, mai ales rolul jucat in viata dictatorului german. Hotelul, inconjurat de o natura salbatica, splendida, indeamna la relaxare si contemplare. Doritorii pot sa faca si excursii in regiune.



The Greenbrier, White Sulphur Springs : situat in West Virginia, Greenbrier este o statiune americana clasica, cu un hotel purtand acelasi nume, ce pare cu nimic mai altfel decat altele. Un hotel impunator, cu multe camere, personal serviabil, localuri si magazine aflate in incinta sa si la mica distanta. In perioada celui de al doilea razboi mondial servise pentru un timp ca spital, dar era singurul eveniment care l-ar fi putut scoate din anonimat. Totul pana in 1992, cand Washington Post anunta pe prima pagina ca langa hotel se gasea un adapost anti-atomic, Centrul de Relocare pentru Situatii de Urgenta. Construit in 1958, adapostul era destinat exclusiv membrilor Congresului american si personalului auxiliar.In eventualitatea unei crize internationale, guvenrul american prelua controlul hotelului. Astazi, acest bunker imens a devenit un muzeu dedicat perioadei Razboiului Rece, unde vizitatorii pot admira colectia de documente, obiecte, pot vedea camera de comunicatii, un mini-studio de televiziune, o clinica medicala si multe alte incaperi.



La Mamounia, Marrakech : unul dintre cele mai frumoase hoteluri din lume si cu siguranta cel mai cunoscut din Maroc, reprezinta pentru vechiul oras ceea ce Plaza este pentru New York. De-a lungul istoriei sale de peste opt decenii, fostul palat al unui prin marocan a fost gazda unui numar impresionant de celebritati, politicieni, membri ai caselor regale, vedete, de la cei din familia Rothschild la Rita Hayworth, Hillary Clinton, Jacques Chirac si multi, multi altii. Dar unul dintre cei mai fideli clienti a fost premierul britanic Winston Churchill, care venea aici insotit de Clementine, sotia sa, ramanand pret de doua decenii una ditnre prezentele obisnuite. Renumit pentru gradinile acoperind o suprafata imensa, atent ingrijite de profesionisti, hotelul are 171 de camere, 57 de apartamente, fiind renovat integral in 2002.



Mount Washington Hotel, Bretton Woods : acest hotel in stil victorian este prezentat ca una dintre destinatiile preferate de poeti, presedinti si printi, fiind deschis in 1902. Situat departe de agitatia lumii obisnuite si cu o arhitectura stranie, rece, aproape sinistra, se spune ca l-a inspirat pe prozatorul Stephen King pentru The Shining. Se stie mai putin, chiar in zona, ca in 1944, in plin razboi mondial, Mount Washington Hotel a gazduit o reuniune a delegatilor reprezentand 44 de natiuni. La invitatia presedintelui Roosevelt, delegatii s-au intalnit si au decis infiintarea Bancii Mondiale si a Fondului Monetar International.


sursa:
www.artline.ro