eu am timp de iubire si am inima calda

dar pietrele ce gust au? nu te misca
stam de vorba si atat
nu ma atinge, s-ar putea sa se intample ceva…vechi
spune-mi ceva despre melci…despre tine…
muzica ascunde tacerea
lipita de obrajii acestor ore tarzii
stam de vorba
si atat
ramanand cu privirile suspendate
incercandsa descoperim curcubee
cautand crenelurile fumurii pierdute-n inaltimi ale
fiecarui cuvant
e ceva viu, palpitant…e ceva care-mi imbraca
intreaga fiinta in vesmintele imlinirii
cuvasntul
sa-l prindem de noi cu toate simturile dintr-odata
ca o calatorie in toate sensurile in acelasi timp
acum nu te misca
pietrele n-au niciun gust

*
du-te, corb cu pana arsa
si te-nchina la fereastra
la mireasa cea de zgura
cu colac si cu prescura
du-te, corb, si te-nsoteste
cu voinic fara poveste
si-mpresoaar cu lumina pe cei miri fara de vina
du-te, corb, si da-te dus
tot cu zidul de apus
celor fara de sfarsit
ocolit si istovit
du-te, corb, si du-te-n sus
*
un fluture cu aripi negre
mi-a acoperit universul
nu e o pasare
doar fluture
si crud in razbunarea lui
el ma apasa cu aripa ca o infirmitate
ma sfasie si ma doboara
un monstru disperat
ca nu va zbura niciodata
nu va iubi niciodata o floare
el se hraneste cu aerul meu
cu inima mea, cu speranta
de sub talpile mele
creste terifiant si ma condamna
si ma striveste cu perfidie
cu toata gratia falsa de care e in stare
un fluture cu aripi negre devoreaza
orice imi atinge urechia
amintirile, revoltele, strigatele mele
uitand viermele care a fost
un fluture cu aripi negre
insistent, ireal, sufocant
vino, iubire, aprinde un foc
fa lumina si cald
n-am chemat eu durerea
a venit , intr-o zi
si mi-a acoperit universul

*
poezia trebuie sa fie
concentrica
trebuie sa se autoincluda
sa aiba propriu-i centru de greutate
propria-i simetrie
poezia trebuie sa fie locul geometric al
gandului
despre fiinta
ea trebuie sa se sfarseasca acolo
de unde
a inceput
nu se stie
de unde
poezia poti sa fii tu
poezia esti tu

*
orasul nu mai stie sa iubeasca
nu-si mai inmoaie inima-n culori
la colturi a-nceput sa se ciobeasca
si-n primavara nu-i mai vin cocori
orasul nu mai stie unde-ntorc
ideile, sunt deviate toate
i-a ruginit blazonul cu noroc
si-au ruginit monedele pe-o parte
orasul nu mai stie de rusine
s-au sinucis zavoarele la usi
te mai invit sa bei un ceai la mine
salvati de floarea unui corcodus

*
primavara sub unghia mea-si face cuib
eu am timp de iubire si am inima calda
acumvantul e cal si culorile calme
si in ochiul meu tandru toti pestii se scalda
ma aflu grabita si-mi pipai norocul
de parca tot trupu-mi ar vrea sa se mire
cu tine alaturi imi schimb anotimpul
eu am inima calda si timp de iubire

*
lipeste-mi spatele de soba
si zgarie-ma daca plang
ca si cum m-as topi de proba
in anotimpul meu natang
iubitul meu de cursa lunga
fa tu o vraja cum se face
si schimba-mi anotompu-n fuga
cat timp rabdarea se mai coace
in vena mea se intomneaza
vin sarbatorile la grinzi
sunt abracadabrant de treaza
si-astept sa vii sa ma colinzi

*
joia mea, ce vorba mare
rostuita in cuvant
ce alunecare–n soare
si ce risipire-n vant
joia mea, ce vorba veche
ce uimire si ce drum
joia mea dupa ureche
lumanare fara fum
vino, drum, ma oboseste
ma trimite spre cea zare
joia mea cum se zareste
cu taceri de lumanare
joia mea fara de vineri
cu aripi si cu petale
cu greseli si pasii tineri
joia risipirii tale

*
se nasc noi cartiere de fragi
spiridusii te-arata cu degetul
in padurea mirarii de tine
mestecenii lumanaresc fierbinte
mi-e bine
ce ti-a venit sa–ti pui la fereastra
orgoliul inmanusat
vezi, lacrima de fericirea fiarelor
gandului meu
l-a dizolvat

*
urme lasate in zori, pe plaja
de trupurile rosiatice si lenese ale
unor extrateresti
erau atat de multe incat formau in departare
un orizont colorat, iute,
rostogolitor, molatic, acaparator in acelasi timp,
neplacut...
norocul lor ca si-au luat ochii lacrimosi in brate
si-au sters-o iute cu farfuriile lor zburatoare
ca nici sa nu-i prinda lumina la ceasul exploziilor
de fericire migratoare
uitasem cu o zi in urma, pe aceeasi plaja a gandurilor
noi si curate
o palarie- palarioara roz,
cu panglica, floare si fulg
n-as fi crezut...
in zori, cu pasi mici, am crestat bucati mari pe nisipul
pedepsit de trupurile celor abia plecati
din vis
asteptam fluxul...si in amestecul acela de culori
de sub calcai mi-a licarit ceva verzui
ce-ar fi putut sa fie... era palariuta
se inrosise
de rusine...

*
sentimentul ma priveste in ochi, zambind
chipul meu strajuieste stancile sarate, impovarate
atragand cu lumina lui roiuri albastre de fluturi
pretenul meu ingerul si-a impreunat aripile si-apoi
le-a deschis marinimos, raspandind gratii
inmiresmate de violete si toporasi
sentimentul ma priveste in ochi
ii inchid si aud clipocind timpul ascuns intre valuri
respir umbrele, lumina indrazneata a soarelui
trebuie sa ma intorc pe pamant, imi aduc aminte
de tine, de volanul masinii tale, de mama
de calatoriile pe care le-am facut impreuna
mai vine un val poticnit
de trupul meu cu oase subtiri, de fetita
de privirea mea serioasa, ascutita, ca un fir de iarba
cad in mine, picatura cu picatura, nascandu-mi
in suflet cercuri concentrice
trebuie sa ma intorc pe pamant
ce mai ramane din mine – un deget cu inel
un cuvant...
totul se pastreaza intr-un versnic dialog deschis
cu ingerul meu
cu varsta mea

*
un timp ca acesta
intors
cand totul se intampla
mult prea devreme sau inutil de tarziu
cu revelatii fals gratuite
nimeni nu mai cumpara flori
nimeni nu mai doarme cu tine
si nu mai poti sa-ti privesti mainile umflate
si grele

de batranete, de neputinta
cand ti se spune ca ai gresit
si nimeni nu te mai mangaie pe obraji cu tandrete
peste ideile tale s-a pus praful
un praf gros
peste iluziile tale peticite
vezi, spulberi de mantuiala
arunci una-n colo, una-n colo
deschizand totul vraiste
usile, picioarele,gura
intr-un timp caacesta
capsulat in propria-i tinerete
imaginea ta intr-o oglinda batrana

stau plangand ca-n fata unei icoane

*
a nins, uite, vad cum hohoteste zapada
invinsa pe caldaram
cum se desfac suvoaie de pe acoperisuri
cum graseiaza burlanul zbuciumat
a nins
imi scanteiaza a primavara de peste timp
din noi
ne gioceste si ne zambileaza
si da-a nins?
miroase a macel de flori si de simtiri
nu mai intreb nimic
deschid putin cate putin ochii a zambet

*
intepand zgomotos asfaltul imi punctez
in creier o stare de tipat
umerii imi ies din articulatie si falangele
se desprind usurel unele de altele
mi-am scos inelele, bratarile, cerceii
esarfele, pantofii
pe toate le-am aruncat, invelindu-ma doar in lumina
si in incredere
in culoare si dor
in biserici mii de flori putrezesc in cosuri
uriase de papura
mirosind a lucru sfant, interzis
hai sa facem biserica noastra in care sa
ne sarutam icoanele
aici, pe trotuarul acesta
unde am murit intelegand ca exist