simt cum dispar cuvintele
le caut, le aflu, le ating
ma scund sub perdele, sub covoare, sub hartii
sub culori
deschid usile, cartile, chem cuvintele...
ele vin si fug
imi patrund unghiile-n palma cu incapatanare
ca si cum m-as usca si m-as zbate in intuneric
in fond totul se intampla acolo unde cuvintele
n-ar putea sa ramana
pentru simplul motiv ca nu ajung niciodata

*
incerc sa-mi schimb concentratia, scrisul
se aduna atatea pietre de sfaramat in mintea mea
cuvintele ca pietrele
oare as putea sa chem ploaia acum, pe intuneric
sa-mi tropaie incet pe maneca ferestrei infantile
din dosul careia strada, cuvintele pietre vorbesc
cum as putea sa chem ploaia dintre patru pereti suficient de prozaici
pentru-a-mi fi inutili
ca si patul pe care nici nu-ncerc sa-l ating
in dezarmarea aceasta a mea acceptata, mioapa
si vine iar noaptea, ca o sora mai mare, imi scoate ochelarii, hainele
tu nu esti sa faci patul
se-aduna atatea pietre de sfaramat in mintea mea