tristetea vorbeste prea mult

tristetea ma sapa la radacina
ma stropeste cu lacrima ei
ma sileste sa ma aplec pana la glezna
sa ma desfac in cioburi
sa ma dizolv in asteptari
ce farmec mai are o salcie fara frunze
ce farmec mai are sa pui ochelari peste ochi orbi
sa pui margele la gatul uitarii
sa arunci apa peste un foc neaprins
tristetea vorbeste prea mult
suvoi de vorbe fara sfarsit
desfa pumnul si-ai sa simti cum ti se preling
cristalizate printre falange
tristetea are privirea straina
- bucurie cazuta sub umbra durerii –
- viata din mine s-a scurs in sus
- iesind din propriul zalog
- din propria matrita cu sase colturi
- tristetea imi toarna in causul pleoapelor
- arsura absentei tale
- de azi, de ieri si de maine
- neatinsul meu


trenul vietii

simt oboseala pana sub unghii
ca pe un ciob ascuns intre pleoape
ca pe un macel, ca pe o neiertare
simt oboseala pana in miezul nimii
ca o catusa de foc lipita de os
ca un diluviu toropitor si nervos
ca o avena in care ma prabusesc delirand
fara speranta unei gene lipite de alta
somnul - un lux pe care nu mi-l mai pot permite –
a devenit amrfa de contrabanda
ma sprijin de propria mea umbra
ca un infractor
si adorm
fie ce-o fi
ce am de pierdut...
un tren

simple dimineti de duminica

dimineti de duminica aruncate sub rotile trenurilor
atunci cand oboseala invinge setea
atunci cand o podea de vagon poate fi suport pentru vise
nu te mai holba asa la mine
sunt doar obosita
nu mi s-au inecat nici corabiile si nici nu sunt fugita in lume
sunt doar obosita
dimineti de duminica strivite sub pasii alergarilor
atunci cand oboseala invinge teama
atunci cand un brat indoit poate fi inceput pentru vise
vino mai aproape de mine
nu ma lasa sa adorm
trebuie sa cobor intr-o gara albastra
acolo unde zilele mele incep si se termina
intre un peron de zi si un peron de noapte
intre vis si visare
simple dimineti de duminica
atunci cand oboseala invinge durerea

jocul de-a iubirea

cuvantul te doare
rabdare nu are
vino mai curand
sa iti prind un gand
colea pe hartie
pentru clipe-o mie
calimara-i goala
trista ca o boala
ti-aduc leac lumesc
sa te adumbresc
cu genele fluturi
boare de saruturi
cand cuvantul doare
fara de rabdare

nu poti sa vezi

nu poti sa vezi un lan de porumb
este doar o himera
sunt bananieri cu frunza palmata
nu poti sa vezi roua picurand pe stiuleti
este doar o himera
acum stii ce culoare are dorul
e verde crud

nu poti sa vezi un lan de grau copt
este doar o himera
doar desertul cu nisip aburind
nu poti sa vezi spicele unduind
este doar o himera
acum stii ce culoare are dorul
e galben incins

nu poti sa vezi campuri cu nu-ma-uita
este doar o himera
sunt doar valurile marii domoale
nu poti sa simti decat sarea in nari
ca o himera
acum stii ce culoare are dorul
albastru imens