lemnul scartaie, umed si ros, culoarea ti-aluneca-n vene
vino jos,
coboara in ziua de ieri,
respira in urechea ferestrei amare

am avut o iubita care semana a ogar hamesit
imi transpirau palmele asteptand-o mereu
sa se intoarca din lungile ei ameteli
dragostea noastra era ceva ca o vanatoare regeasca
avea buzele aspre si luminoase
sentimentele ne crapau pe al colturi
imi facusem cuib in triunghiul linistii
descris de gatul, umarul si sanul ei stang si
ne iubeam atat de intens incat simteam
sangele scartaindu-ne in vene, coplesitor
"ma ucizi ca un luceafar"- spunea
parca plecam la razboi, parca plecam la rugaciune
ma lasam calcat in picioare, am lasam...
totul se petrecea intre perne si trenuri
se lumina de ziua doar dincolo de bratele ei
acum nu mai caut
adesso do la caccia a me stesso
oh, eu am avut o iubita care semana a ogar hamesit
buzele ei luminoase cu pulbere de stele si pribegii
de luna le caut
cu mainile-nghetate, ca prin blestem, in bezna

*
sapte saptamani au sapat oamenii in primavara aceea
la marginea padurii
dar n-au fost auziti de El
pe urma au inflorit portocalii si eu a trebuit sa plec
soareel se facuse mai rosu- dar asta o stiu doar din scrisorile lor-
raspunsul la ultima intrebare n-au reusit sa-l afle
nici atunci
nici peste inca
sapte saptamani
abia in toamna - cand eu m-am intors- pamantul s-a inmuiat si acum
stiu si ei ac pentru toate exista un timp
un timp al vanatorului si un timp al vanatului
un timp al florii de portocal si un timp al iubirii
un timp al durerii si un timp al nevoii
un timp al pedepsei si un timp al ispasirii
pentru timpul inteleptirii - si-au raspuns ei -
trebuie sa auzi si plansul pietrei si tacerea ei
si sa inveti sa asculti

*
merg pe strada tu spui
uite o fata frumoasa
ma gandesc la paharul de gin
cu gust de parfun
tu porti palarie
esti bland
merg pe strada imi spun
uite o fata frumoasa aud uite o fata frumoasa
gandeste barbatul acesta
***
e o femeie cinstita
in verdele ei adunat
cu genele-albastre
deschise-n culoare
cu mierea luminii
aprinsa sub unghii
si varful picioarelor
ud graseind a mirare
e o femeie frumoasa
in linistea ei adunata
la umbra umbrei unui barbat
care nu-i daruie decat
umbra de cizma aruncata
sub semnul simplu
paznic d parc
e o femeie frumoasa
topindu-se-n dragostea ei
care urca spirale spre ultimul cer

*
te-astept mereu sambata dimineata
in piata publica
te stiu cand vii, te simt, dar nu intorc privirea
nu-ndraznesc
stau pe marginea fantanii, cu gleznele-n apa
si palmele sprijinite de ghizd
fusta se uda si sunt nevoita s-o ridic
deasupra genunchilor arcuiti
tu zambesti si eu stiu ca te-apropii
imi privesti mainile si te miri ca am
si eu zece degete
apoi fugi
nici n-apuc sa-ti soptesc despre venirea ta
sa-ti dau o glezna uda s-o saruti
uit acolo ulcica verzuie cu sete cu tot
te-astept mereu sambata dimineata
in piata publica
florile vin spre mine si deocamdata nu-mi pot
infrange o primitiva stare de tipat

*
cuvantul meu spune ca nu sunt de pe-aici
el, cu carentele lui flagrante de educatie
cuvantul meu va cutreiera simplu
de-aici si numai pana la
marginile iertarii
cautam, cum s-ar spune,
acelasi paradis
sau cum sa fii tu insuti renuntand la tine
si ma gandesc la asta mai ales
de cand prin capul meu bantuie greieri fara cuvinte

*
ah, m-am nascut pe arca lui noe dezafectata
n-am inteles niciodata unde trebuie sa ajung
important era sa rezist, s aplutesc
asat chair dupa ce s-au retras apele
si ati construit drumuri, poduri
v-ati asezat, ati inceput sa cresteti vite
sa le inmultiti, sa vedeti ziua de maine
pe mine ma arde cand simt apmant sub picioar
eu m-am nascut sub semnul potopului
ca sa repar corabia aceasta ar trebui
sa jertfesc pe unul dintre noi
pe unul dintre voi
si nu stiu cum sa o fac
va las sa rupeti bucati din mine?
nu avem Dumnezeu de-nselat..

Ed io che accanto a te
son ritornato a vivere,
a te racconterò,
affiderò, i sogni miei
perché romantica, tu sei.

Umberto Marcato

cu mult verde

de anul trecut
baha'i garden

tristetea vorbeste prea mult

tristetea ma sapa la radacina
ma stropeste cu lacrima ei
ma sileste sa ma aplec pana la glezna
sa ma desfac in cioburi
sa ma dizolv in asteptari
ce farmec mai are o salcie fara frunze
ce farmec mai are sa pui ochelari peste ochi orbi
sa pui margele la gatul uitarii
sa arunci apa peste un foc neaprins
tristetea vorbeste prea mult
suvoi de vorbe fara sfarsit
desfa pumnul si-ai sa simti cum ti se preling
cristalizate printre falange
tristetea are privirea straina
- bucurie cazuta sub umbra durerii –
- viata din mine s-a scurs in sus
- iesind din propriul zalog
- din propria matrita cu sase colturi
- tristetea imi toarna in causul pleoapelor
- arsura absentei tale
- de azi, de ieri si de maine
- neatinsul meu


trenul vietii

simt oboseala pana sub unghii
ca pe un ciob ascuns intre pleoape
ca pe un macel, ca pe o neiertare
simt oboseala pana in miezul nimii
ca o catusa de foc lipita de os
ca un diluviu toropitor si nervos
ca o avena in care ma prabusesc delirand
fara speranta unei gene lipite de alta
somnul - un lux pe care nu mi-l mai pot permite –
a devenit amrfa de contrabanda
ma sprijin de propria mea umbra
ca un infractor
si adorm
fie ce-o fi
ce am de pierdut...
un tren

simple dimineti de duminica

dimineti de duminica aruncate sub rotile trenurilor
atunci cand oboseala invinge setea
atunci cand o podea de vagon poate fi suport pentru vise
nu te mai holba asa la mine
sunt doar obosita
nu mi s-au inecat nici corabiile si nici nu sunt fugita in lume
sunt doar obosita
dimineti de duminica strivite sub pasii alergarilor
atunci cand oboseala invinge teama
atunci cand un brat indoit poate fi inceput pentru vise
vino mai aproape de mine
nu ma lasa sa adorm
trebuie sa cobor intr-o gara albastra
acolo unde zilele mele incep si se termina
intre un peron de zi si un peron de noapte
intre vis si visare
simple dimineti de duminica
atunci cand oboseala invinge durerea

jocul de-a iubirea

cuvantul te doare
rabdare nu are
vino mai curand
sa iti prind un gand
colea pe hartie
pentru clipe-o mie
calimara-i goala
trista ca o boala
ti-aduc leac lumesc
sa te adumbresc
cu genele fluturi
boare de saruturi
cand cuvantul doare
fara de rabdare

nu poti sa vezi

nu poti sa vezi un lan de porumb
este doar o himera
sunt bananieri cu frunza palmata
nu poti sa vezi roua picurand pe stiuleti
este doar o himera
acum stii ce culoare are dorul
e verde crud

nu poti sa vezi un lan de grau copt
este doar o himera
doar desertul cu nisip aburind
nu poti sa vezi spicele unduind
este doar o himera
acum stii ce culoare are dorul
e galben incins

nu poti sa vezi campuri cu nu-ma-uita
este doar o himera
sunt doar valurile marii domoale
nu poti sa simti decat sarea in nari
ca o himera
acum stii ce culoare are dorul
albastru imens

Carla Bruni - Le toi du Moi