pana unde merg unii cu absurdul
m-am gandit sa reproduc si atat... cuvintele sunt de prisos... dar am totusi o curiozitate: cum e ala gen ginecologic?? o fi fiind gin ginecologic
ce ierburi fumeaza copiii astia pe la cenacluri?
la noi mergea o bere pe lipscani si un ceai cu rom... chimicalele astea le distrug creierul
asa... fii atent: dau citat de ep un blog pe care tinerele condeie se afirma mai noi... banuiesc eu ca sunt in marea lor majoritate filologi...
ea se numeste Lucia Simona Dinescu, si s-a destrabalat in cuvinte astfel:
despre ceea ce gasim pe blogul Oanei Catalina Ninu

E o poezie a celui de-al treilea gen (nici masculin, nici feminin, nici falic, nici ginecologic), in care organismul este extrem de sexualizat, dar cu o sexualitate multipla, inconsistenta pe o directie determinata. Asadar, nici homo, nici hetero, ci mai degraba autoerotism ambiguu, situat la granitele regnurilor si speciilor. Niste fiinte transgenice populeaza aceasta lume cu identitati corozive. Poeta se revolta impotriva datului biologic, cu toate ca numai pe acest dat se bazeaza. Celalalt „dat“, cel construit in mod cultural, este prea voalat pentru a fi determinant.

si ca sa exemplificam
iata cum scrie Oana Catalina Ninu

în burta mamei picioarele-mi sunt despărţite de trup

îmi port sub bărbie pungile-burţi cu pisoi morţi

sunt singură în blana asta pe dinăuntru aspră şi păroasă

fisura din pod îmi aminteşte de mâna mea strecurându-se între cămăşile Ei

sorbindu-i cuvintele prin hainele steilmann cuvinte închegându-se cleios prin porii pielii

împreunându-se câte trei-patru deodată atunci pe barele de lemn putred cu picioarele atârnând în gol

în căldura aia cu noduli şi mobile vechi frecându-mă de stâlpi şi căutându-mi picioarele

atunci mă deschideam şi spărgeam oglinzile (am resturi de cioburi în plămâni)

.

numele meu este ana şi am venit să vă sucesc minţile

îmi târăsc după mine femeile din cearşafuri, despletite şi însemnate cu mir

le trag de păr le desfigurez le muşc de coapse le alung în cutele fustei

îmi cos limba de buric cu aţa din cui cu care tăiam acasă mămăliga

.

răsfoiesc calendarele fotografii alb-negru cu străini pişcându-mă de mână

canalele de scurgere cu camere video briciul griului durerea din fiecare unghie

din fiecare colţ solzos al trupului nisipul din vene nisipul greu scrâşnind între dinţi

răceala gresiei din dimineţile fără coate şi genunchi

poem din volumul Mandala (2005)