Nora Iuga, Fetita cu o mie de riduri

Cartea nu poate fi incadrata intr-un gen strict – de altfel ca mai toate cartile pe care autoarea le-a scris in ultimii ani. Nora Iuga a scris un poem-roman – jurnal de calatorie, jurnal intim, scenes de la vie privée cu personaje, cu scene reale, cu scene suprareale, cu o permanenta oscilatie – culmea! – perfect coerenta de data aceasta...

In Fetita cu o mie de riduri exista multa Rusie. Intre copertele ei descoperim alaturate povesti despre Holocaust, despre destine frinte, povesti din Bucuresti, multa actualitate, chiar si politica. Dar in spatele tuturor acestor imagini, aparent descriptive, se afla intotdeauna alte motive. Este un roman, dar si un poem. Are actiune, are o desfasurare, dar Nora Iuga nu se limiteaza la poveste. Intotdeauna se trece dincolo de text, dincolo de personaje si vocile lor, dincolo de prezentul lecturii. Nora Iuga e un drog, dar un drog flexibil. Intrarea in textul ei se face incet, dar fara iesire: intri fara a sti in propria minte si tot ceea ce se deschide de fapt te inghite. Pina la obsesia finala, care e totuna cu obsesia initiala. Poti raspunde acum, cind Nora Iuga iti va trece prin singe catre creier, cum fac dragoste oamenii?

sursa:www.cartearomaneasca.ro/

prin cerul odaii mele

***
racaim cu unghia firidele albe, fierbinti, coapte de istorie,
ne insangeram pieptul aruncandu-ne in valurile mediteranei la apus
si urlam sfasiat dreptul nostru la ziua de maine
***
de ce tipa asa elicopterele, mama, ranindu-ne shabatul?
sunt elicoptere de lupta, ingerul meu
ce cauta pe cerul nostru, mama?
sunt acolo pentru ca cerul nostru sa ramana rosu numai cand soarele aluneca in mare,
sunt acolo pentru ca noi sa ne putem strange in brate, ingerul meu
astazi si maine si pana la sfarsit
ca niste porumbei vin desupra, mama?
ca niste porumbei, ingerul meu
***
poezia nu ne schimba viata, dar ne poate consuma puroiul din rani,
ne poate cantari urmarile tahicardiei de dimineata
si poate sa ne uneasca int-un suflu zornaitor camarile inimii
poezia nu ne schimba viata , nu ne poate dizova fobiile si celulita, dar poate sa incremeneasca clipa, poate sa ne picure lumina in urechi si pe lacrimi
poezia nu ne schimba viata
dar viata s-ar schimba fara ea...

shavua tov tuturor dusmanilor mei