Bibi needs our help!

eu am timp de iubire si am inima calda

dar pietrele ce gust au? nu te misca
stam de vorba si atat
nu ma atinge, s-ar putea sa se intample ceva…vechi
spune-mi ceva despre melci…despre tine…
muzica ascunde tacerea
lipita de obrajii acestor ore tarzii
stam de vorba
si atat
ramanand cu privirile suspendate
incercandsa descoperim curcubee
cautand crenelurile fumurii pierdute-n inaltimi ale
fiecarui cuvant
e ceva viu, palpitant…e ceva care-mi imbraca
intreaga fiinta in vesmintele imlinirii
cuvasntul
sa-l prindem de noi cu toate simturile dintr-odata
ca o calatorie in toate sensurile in acelasi timp
acum nu te misca
pietrele n-au niciun gust

*
du-te, corb cu pana arsa
si te-nchina la fereastra
la mireasa cea de zgura
cu colac si cu prescura
du-te, corb, si te-nsoteste
cu voinic fara poveste
si-mpresoaar cu lumina pe cei miri fara de vina
du-te, corb, si da-te dus
tot cu zidul de apus
celor fara de sfarsit
ocolit si istovit
du-te, corb, si du-te-n sus
*
un fluture cu aripi negre
mi-a acoperit universul
nu e o pasare
doar fluture
si crud in razbunarea lui
el ma apasa cu aripa ca o infirmitate
ma sfasie si ma doboara
un monstru disperat
ca nu va zbura niciodata
nu va iubi niciodata o floare
el se hraneste cu aerul meu
cu inima mea, cu speranta
de sub talpile mele
creste terifiant si ma condamna
si ma striveste cu perfidie
cu toata gratia falsa de care e in stare
un fluture cu aripi negre devoreaza
orice imi atinge urechia
amintirile, revoltele, strigatele mele
uitand viermele care a fost
un fluture cu aripi negre
insistent, ireal, sufocant
vino, iubire, aprinde un foc
fa lumina si cald
n-am chemat eu durerea
a venit , intr-o zi
si mi-a acoperit universul

*
poezia trebuie sa fie
concentrica
trebuie sa se autoincluda
sa aiba propriu-i centru de greutate
propria-i simetrie
poezia trebuie sa fie locul geometric al
gandului
despre fiinta
ea trebuie sa se sfarseasca acolo
de unde
a inceput
nu se stie
de unde
poezia poti sa fii tu
poezia esti tu

*
orasul nu mai stie sa iubeasca
nu-si mai inmoaie inima-n culori
la colturi a-nceput sa se ciobeasca
si-n primavara nu-i mai vin cocori
orasul nu mai stie unde-ntorc
ideile, sunt deviate toate
i-a ruginit blazonul cu noroc
si-au ruginit monedele pe-o parte
orasul nu mai stie de rusine
s-au sinucis zavoarele la usi
te mai invit sa bei un ceai la mine
salvati de floarea unui corcodus

*
primavara sub unghia mea-si face cuib
eu am timp de iubire si am inima calda
acumvantul e cal si culorile calme
si in ochiul meu tandru toti pestii se scalda
ma aflu grabita si-mi pipai norocul
de parca tot trupu-mi ar vrea sa se mire
cu tine alaturi imi schimb anotimpul
eu am inima calda si timp de iubire

*
lipeste-mi spatele de soba
si zgarie-ma daca plang
ca si cum m-as topi de proba
in anotimpul meu natang
iubitul meu de cursa lunga
fa tu o vraja cum se face
si schimba-mi anotompu-n fuga
cat timp rabdarea se mai coace
in vena mea se intomneaza
vin sarbatorile la grinzi
sunt abracadabrant de treaza
si-astept sa vii sa ma colinzi

*
joia mea, ce vorba mare
rostuita in cuvant
ce alunecare–n soare
si ce risipire-n vant
joia mea, ce vorba veche
ce uimire si ce drum
joia mea dupa ureche
lumanare fara fum
vino, drum, ma oboseste
ma trimite spre cea zare
joia mea cum se zareste
cu taceri de lumanare
joia mea fara de vineri
cu aripi si cu petale
cu greseli si pasii tineri
joia risipirii tale

*
se nasc noi cartiere de fragi
spiridusii te-arata cu degetul
in padurea mirarii de tine
mestecenii lumanaresc fierbinte
mi-e bine
ce ti-a venit sa–ti pui la fereastra
orgoliul inmanusat
vezi, lacrima de fericirea fiarelor
gandului meu
l-a dizolvat

*
urme lasate in zori, pe plaja
de trupurile rosiatice si lenese ale
unor extrateresti
erau atat de multe incat formau in departare
un orizont colorat, iute,
rostogolitor, molatic, acaparator in acelasi timp,
neplacut...
norocul lor ca si-au luat ochii lacrimosi in brate
si-au sters-o iute cu farfuriile lor zburatoare
ca nici sa nu-i prinda lumina la ceasul exploziilor
de fericire migratoare
uitasem cu o zi in urma, pe aceeasi plaja a gandurilor
noi si curate
o palarie- palarioara roz,
cu panglica, floare si fulg
n-as fi crezut...
in zori, cu pasi mici, am crestat bucati mari pe nisipul
pedepsit de trupurile celor abia plecati
din vis
asteptam fluxul...si in amestecul acela de culori
de sub calcai mi-a licarit ceva verzui
ce-ar fi putut sa fie... era palariuta
se inrosise
de rusine...

*
sentimentul ma priveste in ochi, zambind
chipul meu strajuieste stancile sarate, impovarate
atragand cu lumina lui roiuri albastre de fluturi
pretenul meu ingerul si-a impreunat aripile si-apoi
le-a deschis marinimos, raspandind gratii
inmiresmate de violete si toporasi
sentimentul ma priveste in ochi
ii inchid si aud clipocind timpul ascuns intre valuri
respir umbrele, lumina indrazneata a soarelui
trebuie sa ma intorc pe pamant, imi aduc aminte
de tine, de volanul masinii tale, de mama
de calatoriile pe care le-am facut impreuna
mai vine un val poticnit
de trupul meu cu oase subtiri, de fetita
de privirea mea serioasa, ascutita, ca un fir de iarba
cad in mine, picatura cu picatura, nascandu-mi
in suflet cercuri concentrice
trebuie sa ma intorc pe pamant
ce mai ramane din mine – un deget cu inel
un cuvant...
totul se pastreaza intr-un versnic dialog deschis
cu ingerul meu
cu varsta mea

*
un timp ca acesta
intors
cand totul se intampla
mult prea devreme sau inutil de tarziu
cu revelatii fals gratuite
nimeni nu mai cumpara flori
nimeni nu mai doarme cu tine
si nu mai poti sa-ti privesti mainile umflate
si grele

de batranete, de neputinta
cand ti se spune ca ai gresit
si nimeni nu te mai mangaie pe obraji cu tandrete
peste ideile tale s-a pus praful
un praf gros
peste iluziile tale peticite
vezi, spulberi de mantuiala
arunci una-n colo, una-n colo
deschizand totul vraiste
usile, picioarele,gura
intr-un timp caacesta
capsulat in propria-i tinerete
imaginea ta intr-o oglinda batrana

stau plangand ca-n fata unei icoane

*
a nins, uite, vad cum hohoteste zapada
invinsa pe caldaram
cum se desfac suvoaie de pe acoperisuri
cum graseiaza burlanul zbuciumat
a nins
imi scanteiaza a primavara de peste timp
din noi
ne gioceste si ne zambileaza
si da-a nins?
miroase a macel de flori si de simtiri
nu mai intreb nimic
deschid putin cate putin ochii a zambet

*
intepand zgomotos asfaltul imi punctez
in creier o stare de tipat
umerii imi ies din articulatie si falangele
se desprind usurel unele de altele
mi-am scos inelele, bratarile, cerceii
esarfele, pantofii
pe toate le-am aruncat, invelindu-ma doar in lumina
si in incredere
in culoare si dor
in biserici mii de flori putrezesc in cosuri
uriase de papura
mirosind a lucru sfant, interzis
hai sa facem biserica noastra in care sa
ne sarutam icoanele
aici, pe trotuarul acesta
unde am murit intelegand ca exist

ia foaia aceasta de hartie si acopera-ti emotia cu ea

rosteste-ma ca pe-un cuvant de rand
prefa-ma-n da-ul acceptarii tale
eu sunt cuvantul rasu-plansu', sunt
metafora trezirii matinale
ci ia-ma in bagaju-ti de cuvinte
rosteste-ma ca sa ma ai cu tine
sincretica silaba si cuminte
rosteste-ma cand iti doresti de bine
*
Doamne, sunt plecata dintre oameni
nu mai am dinte din care sa strang,
doar gingii lunecoase,
greata, ochi orbi, pofte sarmoase
Doamne, sunt ca un pinguin pus la fiert,
ca un cires fara scara
ca un miel portocaliu impuscat,
ca un mort nepomenit,
ca o vaduva care se prostitueaza-n desert,
Doamne, nici macar n-am venit sa ma rog,
in vizita am venit, la cafea
la o barfa
pe mine sa ma barfesc,
sa ma iau la palme, sa-mi leg picioarele;
vai, cum fuge luna din pielea mea arsa,
cum ma scuipa culorile,
cum mai vajaie stelele in jurul gatului meu
inchizitoriu, cainesc
Doamne, da-ma pe usa afara
schimba-ti adresa,
cere-mi socoteala pentru prostie
si, daca tot vrei sa faci ceva pentru mine,
in mila si incapatanarea ta,
spune-mi cum sa ajung la cuvinte
*
os domnesc dat de pomana
os domnesc
scapatat fara de vina
are-n loc de sange soare
si e toata o lumina
e lumina intunericul cand moare
os domnesc
os domnesc dar de pomana
are-n loc de sange soare
scapatat
e ea intrega intunericul cand doare
intunericul luminii care moare

*
ploaia salute tusind la fereastra
noi lancezim privind
la vrabile care mai au curajul sa zboare
frunza de verde confuz
nu mai exprima nimic
acum cand ne-am pierdut
in cuvinte
intre mine si tine nu este numai
distanta
nici timpul
s-a asezat disperarea
pentru ca fara sa stim
fara sa ne treaca prin minte
ne-am pierdut in cuvinte

*
te castiga si te vinde
goana ta dupa cuvinte
si te-mparte si te coace
omule cu carapace
cata spuma si candoare
dintr-o stea cu numar mare
se consuma-n pas cu dorul casa spui tu adevarul

*
tu esti doar o dunga verde in soare
esti ca o bucata de sticla abia
sfaramata, ca un future chiar poti sa fii
mai c-am face o alergare-mpreuna
eu table nu stiu sa joc
te-as saruta mai ales cand nu vrei
sa pricepi niste lucruri
dar nu te-as ierta
cum sa pot construe o figura de stil
pe sistemul tau de axe xoy daca
nu esti niciodata acolo unde te caut

*
de vanzare ochiul meu greu
nu mai am a va spune cuvant
cade pleoapa-mi subtil si mereu

vine un sfant
alergam impreuna de-un vis
si ne-alege lumina crescand

nu mai stiu ce-am promis
tie, biet fariseu
ti-am adus adevarul proscris

cade peoapa-mi de sare si seu
disperand spre pamant
revanzarile ochiului greu

*
ca sa pastrezi legatura cu tine
tu ti te scurgi printer degete tu
trandavesti sit e minti sit e joci
nu te cunosti, nu te vrei

pe culoarele astea te vanturi desculta
imbracandu-te-n verde si alb
gasindu-i pe ei tu te cauti pe tine

*
m-am intins pe laurii victoriilor tale
in linistea rabatabila , lemnoasa
la marginea ultimei suferinte
te priveam: jumatate om- jumatate pasare
fara echipamente de protective, fara jurnale,
fara meciul de maine, fara egoism
vorbeam despre singuratatea alergatorului
de cursa lunga
despre alpinismul de camera, despre
lantul ochelarilor mei
timpul ne da linistea la rindea
ma asteptam sa-mi saruti genunchii
sa-mi faci promisiuni, orice,
tu ti-ai pus palaria, aripa, te-ai departat
mi-ai dezvaluit arcuirea trufasa a umbrei

*
abdomenul sperantei murind
suporta revoltatorul chasse-croise
al bisturielor egoismului tau
inorogul de piatra al dorintei de viata
isi pierde cealalta aripa

nici nu te-as putea vedea altfel
decat cautand disperat o bricheta
cu soare
veritabil casse-tete,spui
veritabil casse-tete

imi amintesc, hei, baiatu'
un foc pentru tigara singuratatii mele
de ce te miri
n-ai mai vazut tigari cu filtru
de nevinovatie
numai tigara totusi mai arde
pentru mine
imi amintesc apoi rugul meu singur
arzand iarba grava
de sub talpa alergarilor tale
si celofanul bunului simt
in palma noptilor pierdute dizolvat

spre-a da cu tifla singuratatii
respanzurate de pereti
cald
abdomenul sperantei murind
cald, totusi cald
suporta chasse-croise-ul improvizat de egoismul tau
cand bistuirele s-au ascutit
de-o fuga

inorogul de piatra-al dorintei de viata
repaste iarba ochiului meu
larg deschis
nesperata pereche de aripi cu geometrii variabile-n timp

exista reguli consacrate
ale gramaticii increderii-n viata
pe care nu mai pot
sa le respect

*
daca scriu sau spun
sau sunt
punct si virgula
refac mitul androgin?
sfarsesc acolo unde am inceput
ca sa incep de unde am sfarsit
*
haide, fratele meu
printre pietre
dupa ce vom bea ceaiul
daca esti lebada
fa-ma sa rad
pune-ti camasa
fa-ma sa te privesc asa cum esti:
jumatate om-jumatate pasare
fa-ma sa te iubesc, aminteste-mi de mine, fericitul
imprumita-mi o aripa, ia-ma cu tine

*
ia foaia aceasta de hartie si acopera-ti emotia cu ea
pune deasupra o sabie cu varful spre lobul
urechii unui trandafir
un pahar mic cu absint
roaga-te , roaga-te pentru tine
trandafirul daruit de culoare
imbaiat
pus deasupra paharului gol va incepe sa plnaga
sangeriu
sub muscatura lamei de bisturiu
a emotiei tale de baiat
oh, cu ce culoare a fost daruit trndafirul sinucigas
ce sabie ar putea sa-l reteze?
ce dureri sa-l striveasca?
dar emotia zace sub foaia aceasta de hartie

*
as vrea sa-ti croiesc un poem cu mesteceni
ametiti de lumina
puternici si demni
sa-mi scutur ochii la marginea ierbii
si s-o aud cum creste as vrea
copacilor pe margini
rabdarea li se sfarma
a primaveri
decente
arzand albit in flori

*
tu erai bland cu mine
aveai emotii
puteam sa te simt
Iubeam mainile tale, tot ce ti se scurgea
printre degete
tu erai tanar
visai atat de departe
scriai istoria
de ce n-am putut imbatrai impreuna
de ce m-ai vandut
*
pasarile s-au saturat de aripa
umbla razna prin soare
cu doua picioare
profiluri osoase
fabuloase vad stele-acestea cu dintii de ied
zborul se-ntoarce in pasari
in zambet culoarea se pierde

*
bratele mele nu te gasesc niciodata dimineata
somnul meu e steril
pland asa cum imi fac dusul zilnic
si totul merge inainte
spre rau
pana cand eu imi voi frange gatul sau aripile
de neputinta
de disperare
intr-o dimineata ca aceasta
fara anotimp
fara dumnezeu
fara tine
*
tramvaie
violeaza
linistea...
matrice, regula lui
sarrus
aprine cineva lumina
nu-mi e nici suficient de
somn,nici
suficient de zambet
determinantul acestei matrice
transpuse
in fosta
liniste
virgina
respira
antimatematica

*
scrisoare de liniste
si de mirare
de pajiste
si de albastru
de inalta ameteala si de rosu vrajit
pot sa ma descalt so sa fluier
daca ar fi dupa mine as desfiinta
toate coliviile lumii
e vara, poporul meu de manji, delfini si libelule
ti se inchina
au facut ochi culorile si navalesc sa contureze ce e rotund si cald in mine
liniste si mirare si pajiste si albastru
inalta ameteala a rosului vrajit

*
Am trecut marginea apelor si am calcat
Ca pe un prag tare, pe albastru
m-am inchinat cu toate cele zece degete
culoarea suspina
am ascultat-o si cu toata foamea am inteles-o
poate ca doar dumnezeu cand a trecut pe ape
a fost atat de fericit
si as fi vrut so vorbesc cuiva
poate chiar sa dau un telefon aiurea
sa ascult ora exacta, orice
pestii, umbre lichefiate, usor fosforescente
ma priveau tacut, rotund
intr-un chenar de nisip
am stat pe o piatra apoi
cu picioarele goale
intre sarea alba si algele albastre
desenand chipuri intre un val si altul
intre un strigat si o chemare
intre mine si noi, ceilati
dar la fel de albastri in tot zbuciumul nostru
pentru o clipa mai buna
cerul alearga plangand pe asfaltul incins
acum mi-ar placea sa merg prin oras cu pasi mari
tropaind
de cine as putea sa ma tem?
plutesc curajoasa
privesc oamenii, gospodinele grase, functionarii grabiti,
politistii din intersectii
ce stiti despre mine?
dar despre culoare?
eu am trecut marginea apelor si am calcat
ca pe un prag tare
pe albastru

*
in alb, imi aluneca lumina sub pasi
far teama, fara rusine
e tot mai, spune asta si vantul
crapa copacii pe al colturi de ciuda
ne inunda culori parfumate si se va face si vara
pasari albe si praf in speranta casre ne-a cotropit
praf dar si pasari in alb
in fata ferestrei mele cu zabrelei azurii
s-a oprit curcubeul zambind
el stie intotdeauna ce se ascunde
in spiralele bratarilor de fata indragostita
ce sa-i spun?
sentimentul acesta s-a dovedit ametitor de inalt
ma ridic pe varfuri, inalt bratele, arcuiesc degetele
poruncind unghiilor sa creasca
echilibru?
e tot mai…spune asta si vantul

dia-papadia

doar un verde sa-ti mai spun

sub un petic de cer

centrifugat

de aceea spun ca mi-e dor

am perioade mari in care nu pot sa pun creionul pe hartie, perioade cand ma simt imponderala, atemporala, ireala...perioade in care nu ma pot defini, in care singurul act creativ este modul in care decupez coaja cartofilor in bucatarie...de fapt, am perioade in care ma simt disperata, decolorata, supraponderala si ingretosarta...si cand sunt ingretosata nu pot sa scriu, asa cum nu pot sa ma ordonez si nici sa ma dezordonez, ceea ce ar fi un act de ceatie in sine... pur si simplu zac in dezordinea altora
de aceea spun ca mi-e dor , jinduiesc dupa intalnirile cu mine insami... e ceva rusinos in asta?

lemnul scartaie, umed si ros, culoarea ti-aluneca-n vene
vino jos,
coboara in ziua de ieri,
respira in urechea ferestrei amare

am avut o iubita care semana a ogar hamesit
imi transpirau palmele asteptand-o mereu
sa se intoarca din lungile ei ameteli
dragostea noastra era ceva ca o vanatoare regeasca
avea buzele aspre si luminoase
sentimentele ne crapau pe al colturi
imi facusem cuib in triunghiul linistii
descris de gatul, umarul si sanul ei stang si
ne iubeam atat de intens incat simteam
sangele scartaindu-ne in vene, coplesitor
"ma ucizi ca un luceafar"- spunea
parca plecam la razboi, parca plecam la rugaciune
ma lasam calcat in picioare, am lasam...
totul se petrecea intre perne si trenuri
se lumina de ziua doar dincolo de bratele ei
acum nu mai caut
adesso do la caccia a me stesso
oh, eu am avut o iubita care semana a ogar hamesit
buzele ei luminoase cu pulbere de stele si pribegii
de luna le caut
cu mainile-nghetate, ca prin blestem, in bezna

*
sapte saptamani au sapat oamenii in primavara aceea
la marginea padurii
dar n-au fost auziti de El
pe urma au inflorit portocalii si eu a trebuit sa plec
soareel se facuse mai rosu- dar asta o stiu doar din scrisorile lor-
raspunsul la ultima intrebare n-au reusit sa-l afle
nici atunci
nici peste inca
sapte saptamani
abia in toamna - cand eu m-am intors- pamantul s-a inmuiat si acum
stiu si ei ac pentru toate exista un timp
un timp al vanatorului si un timp al vanatului
un timp al florii de portocal si un timp al iubirii
un timp al durerii si un timp al nevoii
un timp al pedepsei si un timp al ispasirii
pentru timpul inteleptirii - si-au raspuns ei -
trebuie sa auzi si plansul pietrei si tacerea ei
si sa inveti sa asculti

*
merg pe strada tu spui
uite o fata frumoasa
ma gandesc la paharul de gin
cu gust de parfun
tu porti palarie
esti bland
merg pe strada imi spun
uite o fata frumoasa aud uite o fata frumoasa
gandeste barbatul acesta
***
e o femeie cinstita
in verdele ei adunat
cu genele-albastre
deschise-n culoare
cu mierea luminii
aprinsa sub unghii
si varful picioarelor
ud graseind a mirare
e o femeie frumoasa
in linistea ei adunata
la umbra umbrei unui barbat
care nu-i daruie decat
umbra de cizma aruncata
sub semnul simplu
paznic d parc
e o femeie frumoasa
topindu-se-n dragostea ei
care urca spirale spre ultimul cer

*
te-astept mereu sambata dimineata
in piata publica
te stiu cand vii, te simt, dar nu intorc privirea
nu-ndraznesc
stau pe marginea fantanii, cu gleznele-n apa
si palmele sprijinite de ghizd
fusta se uda si sunt nevoita s-o ridic
deasupra genunchilor arcuiti
tu zambesti si eu stiu ca te-apropii
imi privesti mainile si te miri ca am
si eu zece degete
apoi fugi
nici n-apuc sa-ti soptesc despre venirea ta
sa-ti dau o glezna uda s-o saruti
uit acolo ulcica verzuie cu sete cu tot
te-astept mereu sambata dimineata
in piata publica
florile vin spre mine si deocamdata nu-mi pot
infrange o primitiva stare de tipat

*
cuvantul meu spune ca nu sunt de pe-aici
el, cu carentele lui flagrante de educatie
cuvantul meu va cutreiera simplu
de-aici si numai pana la
marginile iertarii
cautam, cum s-ar spune,
acelasi paradis
sau cum sa fii tu insuti renuntand la tine
si ma gandesc la asta mai ales
de cand prin capul meu bantuie greieri fara cuvinte

*
ah, m-am nascut pe arca lui noe dezafectata
n-am inteles niciodata unde trebuie sa ajung
important era sa rezist, s aplutesc
asat chair dupa ce s-au retras apele
si ati construit drumuri, poduri
v-ati asezat, ati inceput sa cresteti vite
sa le inmultiti, sa vedeti ziua de maine
pe mine ma arde cand simt apmant sub picioar
eu m-am nascut sub semnul potopului
ca sa repar corabia aceasta ar trebui
sa jertfesc pe unul dintre noi
pe unul dintre voi
si nu stiu cum sa o fac
va las sa rupeti bucati din mine?
nu avem Dumnezeu de-nselat..

Ed io che accanto a te
son ritornato a vivere,
a te racconterò,
affiderò, i sogni miei
perché romantica, tu sei.

Umberto Marcato